G4Media.ro

Le Monde: Extrema dreaptă europeană calcă pe urmele lui Donald Trump

Sursa Foto: Facebook/ Viktor Orban

Le Monde: Extrema dreaptă europeană calcă pe urmele lui Donald Trump

O formă de exultare și euforie domnea în auditoriul unui hotel situat departe de centrul Madridului, lângă aeroport, unde aproximativ zece lideri ai partidelor europene de extremă-dreapta se întâlniseră sâmbătă, 8 februarie, pentru primul summit al noului grup Patrioții pentru Europa. Această mișcare, creată în Parlamentul European în iulie 2024 în jurul FIDESZ, partidului premierului maghiar Victor Orban, și al RN, reunește 86 de europarlamentari, făcând-o a treia forță ca mărime de la Strasbourg, potrivit Rador Radio România.

Sloganul ales, „Make Europe Great Again”, face referire directă la „Make America Great Again” (MAGA) al lui Donald Trump. De altfel, umbra victoriei republicanului a plutit peste eveniment.

Nu toți liderii prezenți împărtășesc aceeași admirație față de președintele american precum cea manifestată de liderul partidului de extremă dreapta spaniol Vox, Santiago Abascal, care l-a definit drept „tovarăș de arme în lupta pentru bine, pentru adevăr, bun simț și libertate”, sau de vicepreședintele Consiliului italian de Miniștri, Matteo Salvini (Liga), pentru care „Trump a arătat că este posibilă revoluția bunului simț”. Cu toate acestea, toată lumea i-a sărbătorit victoria ca pe un semn al unei schimbări globale favorabile lor.

„La un moment dat trebuie să vezi ce se întâmplă astăzi în lume: Milei, Trump, Orban, Meloni, aliatul nostru austriac este în frunte, noi suntem în frunte, prietenii noștri flamanzi sunt în frunte. Trebuie să analizăm acest lucru și cred că este o formă de renaștere la care asistăm”, a declarat Marine Le Pen cu câteva minute înainte de marea întâlnire la care au participat aproape 2.000 de persoane. Pe scenă, fondatorul RN a cerut „răsturnări globale” implicate de victoria lui Trump pentru a „suna deșteptarea Bătrânului Continent”. „Această provocare a puterii este un îndemn la a face parte din lumea care va veni, din istoria care se scrie”, a conchis ea.

La rândul lor, intervențiile liderilor populiști au confirmat aceeași convingere de a face parte dintr-o istorie în schimbare. „Tornada Trump a schimbat lumea în două săptămâni. Ieri eram eretici; astăzi suntem mainstream. Oamenii credeau că reprezentăm trecutul, astăzi, toată lumea vede că suntem viitorul”, a lansat Victor Orban, triumfalist, după ce a definit Ungaria pe care o conduce de cincisprezece ani drept „un laborator de politici conservatoare”, lăudându-se că a făcut din imigrația ilegală „o crimă”, că a interzis „propaganda de gen” în școli, incluzând în Constituție „că o mamă este o femeie” și că „tatăl este un bărbat”, și că apără „cultura creștină”.

Discursuri dezinhibate și xenofobe

Deși se consideră forțe ale viitorului, mulți și-au căutat punctele de referință în trecut. Victor Orban nu a ezitat să-i mulțumească lui Santiago Abascal pentru sprijinul Spaniei acordat Ungariei „împotriva comunismului și a Uniunii Sovietice” în 1956, susținând implicit dictatura lui Franco și provocând ovații din partea simpatizanților și activiștilor Vox prezenți în sală, care au apreciat vizibil referința.

În cadrul unui speech deschis xenofob care a asociat „crimele” cu „imigrația islamică”, luând atitudine împotrva „multiculturalismului” și a „demenței woke”, olandezul Geert Wilders, al cărui Partid al Libertății a cucerit alegerile legislative din noiembrie 2024, a făcut trimitere la Reconquista spaniolă [recucerirea de către regii catolici a Peninsulei Iberice cucerite în Evul Mediu de către musulmani], salutând „vitejii cavaleri spanioli” care „au fost primii care au împins Islamul în afara Europei și au restaurat bogata moștenire a creștinismului în țara lor”.

Și alții au făcut referire la Reconquista, un slogan preluat de Matteo Salvini și Marine Le Pen. „Nouă spaniolilor ne place foarte mult să fim cunoscuți pentru aceste fapte extraordinare ale strămoșilor noștri, pentru că am fost zidul Europei în fața avansului islamismului. Suntem pregătiți să fim din nou așa”, a răspuns Abascal, pe scenă.

Ales președinte al partidului paneuropean în noiembrie 2024, liderul Vox a abandonat în iulie grupul conservatorilor și reformiștilor europeni al Giorgiei Meloni, oficial pentru a lucra la crearea unei mișcări mai largi, neoficial după ce a primit un împrumut de 6,5 milioane de euro de la o bancă maghiară, împrumut pe care băncile spaniole i-l refuzaseră.

Pe parcursul discursurilor dezinhibate ale diferiților lideri europeni au apărut teme și obsesii comune majore, în ciuda diferențelor dintre ei: opoziția față de așa-zisa imigrație „masivă”, respingerea Pactului Verde European, apărarea „suveranității naționale” și critica „woke-ismului” și „globalismului”.

Nu au lipsit referirile la primele decizii ale lui Donald Trump. Parafrazându-l pe liderul american în cruciada sa împotriva persoanelor transgender, liderul partidului de extremă dreapta portughez Chega, Andre Ventura, a proclamat că „există doar două genuri: bărbat și femeie”. „Noile tehnologii încep să colaboreze cu lupta pentru libertate”, a lansat Santiago Abascal, într-o aluzie la ralierea lui Elon Musk sau a lui Mark Zuckerberg la Donald Trump. Salvini a adăugat că a sosit momentul să „interogheze” Curtea Penală Internațională, la câteva zile după decizia președintelui SUA de a aplica sancțiuni împotriva Curții.

De luni de zile, liderul italian se chinuie să pară și mai trumpist decât șefa executivului italian, Giorgia Meloni, care pozează în interlocutorul privilegiat al lui Donald Trump în Europa. Aflat în dificultate potrivit sondajelor în care partidul său, Liga, este blocat sub 9%, Salvini crede că va găsi în schimbarea de regim de la Washington o oportunitate de a reveni pe cai mari.

„Rolul acestei mișcări [Patriots for Europe, n. ed.] este de a genera majorități pentru a respinge ceea ce credem că este dăunător popoarelor europene”, a explicat Marine Le Pen, întrebată despre diferențele dintre partidele care o formează. Ea a considerat că prioritatea o reprezintă oprirea „acestei nebunii a Green Deal-ului [Pactul Verde European, n. ed.] care a dus la prăbușirea industriei noastre”. „Green Dealul e mort. Nu este nici reformabil, nici îmbunătățibil”, a declarat și fostul premier ceh Andrej Babis, favorit la alegerile legislative care vor avea loc în această toamnă.

În fața hotelului, la încheierea discursurilor, tinerii, zâmbind, au spus că au fost „reînsuflețiți”. „/Ziua de azi/ mi-a dat o speranță de schimbare”, ne spune Guillermo Martinez, finanțist. „În lucrurile esențiale suntem cu toții de acord: valorile creștine ale familiei și libertății, suveranitatea națională și lupta împotriva imigrației ilegale”, adaugă Daniel A., lobby-ist în sectorul tehnologiei la Bruxelles.

Sărbătoarea a fost întreruptă doar de încercarea zadarnică a unei activiste Femen de a intra în sală. Pe pieptul gol deturnase sloganul MAGA, scriind: „Să facem din nou Europa antifascistă”.

Sursa: LE MONDE / Rador Radio România / Traducerea: Ruxandra Lambru

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Prin deducție logica rezulta ca și ponta ,alături de Simion, e extremist de dreapta

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.