G4Media.ro

Le Monde salută „îndrăzneala binevenită a Comisiei Europene pentru apărarea statului de…

Le Monde salută „îndrăzneala binevenită a Comisiei Europene pentru apărarea statului de drept”

În proiectul de buget 2021-2027, Bruxelles-ul vrea să condiţioneze plata fondurilor de independenţa justiţiei. Ea merită salutată, scrie publicaţia franceză Le Monde, care aminteşte atacurile la statul de drept din Polonia şi Ungaria.

Editorialul complet din Le Monde, preluat de Rador:

De când Ungaria, odată cu revenirea la putere a lui Viktor Orban în 2010, apoi Polonia, odata cu victoria partidului Dreptate şi Justiţie (PiS) la alegerile din 2015, au luat măsuri care restrâng statul de drept, mai ales în domeniul judiciar, Comisia se împiedică de răspunsul juridic şi politic. Ea pare, de astă dată, să fi găsit mijlocul să ocolească obstacolul articolului 7 din tratatul de la Lisabona, care cere unanimitate pentru a sancţiona un stat membru.

Pe 20 decembrie 2017, stabilind existenţa unui „risc clar de încălcare gravă a statului de drept” în reformele judiciare începute la Varşovia, Comisia a dechis o procedură împotriva Poloniei în cadrul articolului 7; această procedură este totuşi destinată eşecului, Ungaria promiţând să voteze împotrivă.

Sunt vizate Polonia, Ungaria, Malta

Comisia  va recurge la  stabilirea condiţiilor de atribuire de fonduri statelor membre în marja de manevră acordată de un alt articol al tratatului, articolul 322.

Aceste fonduri, estimează Comisia, nu pot fi utilizate decât dacă UE este asigurată de independenţa tribunalelor în statele destinatare ale fondurilor. Dacă sistemul judiciar este defectuos, Comisia va recomanda suspendarea fondurilor; această recomandare va fi supusă votului Consiliului European, dar acolo se cere numai majoritate calificată.

Această propunere, care, în afară de Polonia, vizează şi ţări ca Ungaria şi Malta, răspunde unei îngrijorări din ce în ce mai larg exprimate între statele membre: cum să justifici politic faptul că ţări care nu respectă valorile fundamentale ale Uniunii Europene, cum e statul de drept şi solidaritatea, pot continua să fie cei mai mari beneficiari (în cazul Poloniei) ai acestor fonduri de coeziune?

Tot acestei îngrijorări îi răspunde în mod oportun o altă măsură prevăzută în proiectul de buget: să se consacre o parte a fondului social european (FSE), componentă a fondurilor structurale, integrării migranţilor.

Guvernele de la Varşovia şi Budapesta se vor ridica inevitabil împotriva a ceea ce ele consideră drept măsuri punitive. Totuşi, nu e vorba de a pedepsi, ci pur şi simplu de a aminti, dincolo de discursurile despre democraţie ca cel recent rostit de preşedintele Emmanuel Macron în faţa Parlamentului de la Strasbourg, că apartenenţa la UE cere respectarea regulilor şi valorilor comune.

Sursa foto: Pagina de Facebook Viktor Orban

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Si eu o salut. Cam tarziu, ati omis faptul ca oamenii tind sa fie lichele prin partile astea ale Europei, dar macar v-ati trezit.

  2. Iezuitul ex print Andora a ordonat UE s-a executatat. Atentie la MALTA