Le Point: Viktor Orbán – o capcană pentru dreapta europeană

Liderii PPE aşteaptă de la premierul ungar o revenire la valorile europene. Un alt ultimatum înainte de alegerile europene, scrie publicația franceză Le Point, citată de Rador.

„Presa nu mă poate forța să-l dau afară pe Viktor Orbán”. În doar câteva cuvinte, Joseph Daul, președintele Partidului Popular European (PPE), a pus capăt speculațiilor din sânul aripii drepte europene, miercuri. Nu, Viktor Orbán și partidul său, Fidesz, nu vor fi ostracizați de familia creștin-democrată europeană. Fiind conștient de faptul că poziția sa devine inconfortabilă, Joseph Daul a rectificat cu două postări pe internet, reamintind că PPE a optat în mod clar pentru declanșarea unei proceduri de sancționare împotriva regimului ungar și a reamintit angajamentul PPE față de respectarea statului de drept. Un exercițiu de contorsionism la care PPE recurge în ultimii ani…

Joseph Daul încă mai speră că Consiliul European va fi reuşi să facă presiuni suficiente pentru a readuce regimul ungar în cercul valorilor europene, aceleași care constituie PPE, partidul fondatorilor Europei. Liderii PPE încă așteaptă semne de bunăvoință de la Orbán „înainte de Congresul de la Helsinki” din 7 și 8 noiembrie, potrivit PPE.

Acest lucru este destul de iluzoriu, având în vedere evoluția evenimentelor și tonul adoptat de Orbán în fața deputaților europeni ai PPE. În loc să dea înapoi, fapt care ar fi putut reține voturile ostile, liderul ungar, dimpotrivă, a criticat vehement stânga, vinovată – în opinia lui Orbán – de o dezinformare despre el și a negat încălcările libertăților în țara sa, mai ales că el beneficiază şi de un sprijin popular larg…

Alegerea de a-l menține Orbán în familia creștin-democraților nu va simplifica sarcina partidelor de dreapta în următoarea campanie europeană. În numeroase țări, dreptul clasic este în competiție frontală, dacă nu vitală, cu extrema dreaptă și interzice orice alianță cu ea. Cu toate acestea, Viktor Orbán nu are nicio intenţie de a coborî tonul și, din contră, el dorește o adunare a dreptelor iliberale aflate sub stindardul său. Acesta este sensul abordării lui față de Matteo Salvini, liderul formaţiunii politice Liga din Italia, un aliat al Marinei Le Pen din Franța.

Orbán tinde să prindă PPE într-un joc de alianțe total contradictorii. Cum poate partidul fondatorilor Europei să pretindă că întruchipează ultimul bastion împotriva extremei drepte atunci când unul dintre ei, în cazul de faţă Orbán, susține deschis alianța forțelor de dreapta? Cum poate Laurent Wauquiez, în Franța, să fie adversarul Marinei Le Pen, când Orbán și Salvini, aliatul lui Le Pen, preconizează o alianță viitoare în Parlamentul European care va rezulta din alegerile din 2019? Strategia națională a partidelor dreptei clasice de a înființa un „cordon sanitar” cu extrema dreaptă este ruinată de atitudinea liderului ungar. O mană cerească pentru Emmanuel Macron, care va fi fericit să arunce republicanii în tabăra populiștilor și naționaliștilor. Și va avea un argument puternic: Orbán nu a ieșit din joc și conduce dansul…

Altfel spus, „problema Orbán” depășește cadrul PPE. Uniunea Europeană este cea care este grevată de o Ungarie care nu mai face jocul instituțiilor și încasează, fără contrapartidă, sume uriașe din fondurile europene de coeziune. Orbán are dreptate să pretindă că are un sprijin popular larg, deoarece marea majoritate a societății maghiare întoarce spatele valorilor europene. Dar nu vom deschide proces unui popor … Ar fi absurd.

Contextul politic și geopolitic al Ungariei permite măsurarea prăpastiei dintre această țară și Uniunea Europeană. Pentru a rămâne la putere, Viktor Orbán, inițial un conservator liberal, trebuie să lupte nu cu stânga, ci cu propria sa extremă dreaptă, Jobbik. Ambii au reprezentat 68% din spectrul politic ungar la ultimele alegeri legislative din aprilie 2018. Cu alte cuvinte, nu există nicio alternativă la Orbán dacă nu există o clonă şi mai naționalistă și anti-europeană …

Ultra-naționalist, Jobbik, fondat în 2003, a combătut la început aderarea Ungariei la Uniunea Europeană. Această partid pledează pentru revenirea la valorile creștine și consideră că „cosmopolitismul” a corupt Ungaria, în timp ce elita sa de la Budapesta face jocul intereselor străine. Acestea sunt teme pe care Viktor Orbán le-a preluat, pe măsură ce Jobbik a câștigat putere. Rezultatele electorale ale lui Jobbik au fost în crescendo de la alegerile legislative din 2010, când a intrat în Parlament cu 16,67% din voturi. În 2014, a fost propulsat la 20,22% din voturi; de atunci el este a treia forță a țării. La acea vreme, coaliția a cinci partide de stânga număra încă 25,57% din voturi.

Strategia lui Orbán de a ocupa terenul adversarului său de extrema dreaptă a fost răsplătită, pentru că, în 2018, ascensiunea lui Jobbik a fost stăvilită (19,06%). De fapt, în Ungaria s-a produs un fenomen pe care multe țări europene l-au experimentat: în timp ce Jobbik a încercat, de-a lungul anilor, să-și scape de reputația diabolică pentru a cuceri puterea, Orbán și-a radicalizat discursul pentru a o păstra. Aceeaşi tentaţie există în Bavaria cu CSU al lui Horst Seehofer confruntat cu competiția AfD, formaţiune de extremă dreaptă. În Franța, Laurent Wauquiez este tentat, în același mod, să facă loc Adunării Naționale (fostul Front Național), dar rezistența aripii moderate a republicanilor îl obligă să capituleze.

Viktor Orbán și-a adaptat discursul: inamicul „cosmopolit” este evident, Comisia de la Bruxelles și, recent, Emmanuel Macron, sunt acuzați că sunt „pro-migranți”. El susține ideea unei Ungarii creștine, care, din Evul Mediu, a fost mereu bastionul luptei împotriva invaziei musulmane (în epoca otomanilor). El susține, de asemenea, că este cel mai bun aliat al Rusiei în UE și solicită ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei. De fapt, autonomia sa față de Moscova este foarte limitată. Ungaria este dependentă de gaz rusesc în proporţie de 75% şi de petrolul rusesc – 65%. Centralele nucleare ungare sunt, de asemenea, de concepţie rusească. Pe scurt, Vladimir Putin îl controlează prin robinetul energetic ca în vremurile cele mai bune ale URSS…

Viktor Orbán, conștient de pericol, are nevoie să-și diversifice aprovizionarea cu energie. Acesta este şi motivul pentru care el se orientează către Kazahstan, o țară „soră” cu pretinse rădăcini comune. Este un fel de alternativă politică la Est, pe care Orbán o are în vedere dacă lucrurile vor merge prost cu Uniunea Europeană. Ungarii nu sunt un popor slav. Ei pretind că sunt descendenți ai maghiarilor, un grup etnolingvistic fino-ugric din Asia Centrală. Unii cred că ungurii coboară dintr-un neam de cavaleri turci, ceea ce ie-ar aduce mai aproape de cazaci… Pe scurt, se va căuta foarte departe în trecut o justificare istorică a acestor apropieri care sunt în principal rezultatul constrângerilor economice.

Dar această căutare mitică a originilor, această recurgere neîntreruptă la istorie, la suferințelor trecutului, la sacrificiul ungarilor în faţa otomanilor, este o modalitate pentru Orbán de a-i spune Europei: „Îmi eşti datoare”. S-a văzut acest lucru din nou în timpul audierii sale recente în fața parlamentarilor europeni în timpul procedurii de sancționare. Când este întrebat despre statul de drept, respectarea libertății presei, drepturile minorităților și refugiaților, Orbán folosește trecutul pentru a face uitat prezentul. „Veţi condamna -spune el – această Ungarie, care, de o mie de ani a fost membră a familiei popoarelor creștine din Europa. […] Această Ungarie, care, prin munca sa și, când a fost nevoie, prin sângele ei, a contribuit la istoria Europei noastre magnifice. Veţi condamna Ungaria, care s-a ridicat şi a pus mâna pe arme împotriva celei mai mari armate din lume, armata sovietică, care a plătit un preț greu pentru libertate și democrație și care, atunci când a trebuit, şi-a deschis frontierele pentru tovarăşii noștri de suferinţă est-germani”.

Acestea fiind spuse, la Orbán, trebuie să distingem discursul de acțiune, fiindcă cele două nu se suprapun complet. În numele purității religioase a țării sale, el pretinde că nu primește niciun migrant și refuză să facă distincția între migranții economici și refugiații politici. De fapt, nu aceasta este realitatea. Chiar și Ungaria lui Viktor Orbán acordă statutul de solicitant de azil. În 2017, în Ungaria au beneficiat de acesta 1.290 de persoane, dintre care 580 de afgani, 385 de sirieni și 190 de irakieni. Această cifră este mai mare decât statistica Portugaliei (500 de persoane) sau comparabilă cu cea a Ciprului (1.245 persoane) și mult mai mare decât cea a statelor membre, cum ar fi Malta, statele baltice, Slovacia, Slovenia, Croația … Dar Orbán nu vorbeşte niciodată despre asta. El preferă să preia conducerea unei cruciade anti-migrante care i se pare mai avantajoasă electoral într-o țară care este, într-adevăr, reticentă la primirea de migranţi.

Acesta nu este singurul paradox al lui Orbán. Atunci când se precipită în brațele lui Salvini, de fapt, el îmbrățișează un aliat ale cărui interese sunt diametral opuse alor sale. Salvini susține că vecinii săi europeni îl eliberează de un exces de migranți. Dar Orbán este tocmai cel care, împreună cu vecinul său polonez, a blocat mecanismul de distribuție a migranților în fața unui flux masiv. De fapt, liderul ungar nu a fost ostil ideii de uşurare a Greciei sau a Italiei, dar a dorit să poate alege câţi şi ce fel de migranţi, astfel încât să primească doar refugiați de religie catolică. Încă o dată, se va constata o discrepanță între ceea ce pretinde și ceea ce face, deoarece, acordând azil afganilor, sirienilor și irakienilor, el își deschide țara pentru musulmani…

Poate din cauza acestei practici mai puțin obtuze decât discursul său public liderii PPE i-au dat timp să intre în rândurile familiei creștin-democrate. Însă, acum, în apropierea alegerilor europene, timpul presează şi fineţurile lui Orbán pot afecta lizibilitatea campaniei PPE.

Traducerea Rador: Rodezia Costea
Foto: Contul personal de Facebook Viktor Orban