G4Media.ro

Lecţie amară în Macedonia. Runda decisivă, votul din Parlament

Lecţie amară în Macedonia. Runda decisivă, votul din Parlament

Participarea foarte redusă la referendumul din Macedonia este o evoluţie nefericită pentru dezvoltarea viitoare a ţării. Şi ezitarea Vestului a contribuit la acest rezultat, scrie Adelheid Feilcke, pe site-ul postului de radio Deutsche Welle. Chiar dacă rezultatul referendumului nu are caracter obligatoriu, eşecul clar al acestui vot din Macedonia este amar pentru mulţi: pentru guvernul din Skopje, pentru cel de la Atena, pentru susţinătorii Macedoniei din UE, NATO şi din regiune.

Încă nu este nimic pierdut, dar rezultatul referendumului arată o evoluţie îngrijorătoare a modului în care populaţia macedoneană vede această problemă. Chiar dacă 90% din cei care s-au prezentat la urne au votat DA, marea majoritate a cetăţenilor a preferat să tacă sau chiar să boicoteze activ referendumul.

Semnal de avertizare pentru toate părţile implicate. Lipseşte astfel o susţinere largă pentru un proces care a legat între ele trei chestiuni privind viitorul Macedoniei: acordul încheiat de Skopje cu Grecia privind numele ţării, integrarea acestui stat balcanic în UE şi în NATO. Iar eşecul referendumului este un semnal de alarmă nu doar pentru dezvoltarea internă a ţării, ci şi pentru viitoarea sa orientare geopolitică.

În ciuda sprijinului amplu primit de la politicieni de rang înalt precum cancelara Angela Merkel, cancelarul austriac Sebastian Kurz, actual preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, premierul macedonean Zoran Zaev şi guvernul său nu au reuşit în ultimele săptămâni să mobilizeze suficient populaţia şi să o convingă de avantajele acordului cu Grecia. Opoziţia celor care nu sunt de acord cu tratatul cu Atena a fost prea emoţională şi riguroasă: ei au pedepsit pe de o parte guvernul de la Skopje, pe de alta nu au vrut să accepte schimbarea numelui ţării în Macedonia de Nord.

Decenii irosite. Boicotarea masivă a referendumului arată divizarea adâncă a societăţii macedonene şi nesiguranţa privind identitatea naţională şi europeană a ţării: nu s-a reuşit reducerea sentimentelor naţionale în favoarea unei perspective europene pentru acest stat balcanic. Dimpotrivă: întreaga dispută intens emoţională din jurul numelui ţării este stilizată într-o chestiune de identitate a naţiunii macedonene.

Acum se răzbună deceniile irosite în ţară şi pe plan internaţional, toate aceste decenii în care s-a făcut prea puţin pentru a media şi rezolva disputa dintre Macedonia şi Grecia privind numele primei şi moştenirea istorică a celor două ţări. UE şi NATO au făcut prea puţin în acest sens pentru prea mult timp. Supărarea, teama şi rănile deschise la Skopje sunt adânci. Euforia de odinioară privind aderarea la UE şi NATO este între timp îngrădită masiv de îndoială. Chiar dacă mult temuta influenţă a Rusiei asupra referendumului nu a putut fi dovedită, linia anti-occidentală câştigă teren în Macedonia. Lupta ideologică în această ţară este în plină desfăşurare.

Opoziţia a luat întreaga ţară ostatică. Gruparea de opoziţie VMRO DPMN a triumfat prin eşecul referendumului. Opoziţia clamează atât eşecul guvernului, cât şi cel al acordului cu Grecia. Deşi susţine aparent integrarea ţării în UE şi NATO, opoziţia de la Skopje s-a arătat neînduplecată în disputa privind numele ţării iar boicotarea referendumului îi consolideaă poziţia. Prin luptele sale politice interne, opoziţia a luat întreaga ţară ostatică.

Şeful guvernului macedonean pariază acum în runda următoare, cea decisivă, totul pe o singură carte: pentru a fi ratificat, acordul cu Grecia privind numele ţării trebuie aprobat de două treimi dintre parlamentari. Premierul Zaev a cerut deja sprijinul deputaţilor din opoziţie după referendumul de duminică. În caz contrar, el a ameninţat că va convoca alegeri anticipate în decembrie. Viitorul ţării este deci pe moment sub semnul întrebării.

Cu atât mai mult ar trebui acum să reuşească demersul său aparent imposibil în parlamentul de la Skopje. Altfel, înţelegerea cu Grecia va fi anulată iar integrarea eventuală a Macedoniei în UE şi NATO va fi amânată pe termen îndelungat. Efectele acestor evoluţii pentru Macedonia s-ar putea dovedi fatale.

(Sursa Foto: Deutsche Welle)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. „Şi ezitarea Vestului a contribuit la acest rezultat.” (Adelheid Feilcke – Deutsche Welle)
    Da, dar principala „ezitare” a Vestului a fost aceea că nu le-a dat peste bot rușilor care încearcă să manipuleze în tot blocul fost sovietic ca în „vremurile bune”. Cu toată dezorganizarea (ca să nu zic de-a dreptul PROSTIA) noastră am scăpat fiindcă românii au, genetic, o teamă mai mare de muscali decât au avut-o față de turci! Asta nu înseamnă că vom putea rezista la nesfârșit. Urmăriți cu atenție poziționările rușilor în regiune: Macedonia, Serbia, Muntenegru, Grecia… În timpul ăsta guvernul României nu există, diplomației române îi lipsește un cap limpede…

  2. Pai eu am inteles ca gata, s-a rezolvat cu bine

  3. Solutia de compromis propusa de catre guvernele grecesc si macedonean nu a fost pe placul majoritatilor din cele doua tari. Pentru greci, „Macedonia de Nord” ca denumire a tarii vecine este o denumire la fel de insultatoare precum „Macedonia”. Iar macedonenii nu vor altceva decat „Macedonia”.

    Asta a fost principala cauza, propunerea a fost prost gandita.