Lecție de curaj la Sibiu: Un băiat de 14 ani şi-a rupt ghipsul de pe mână pentru a intra în apă să-și ajute prietenul care era în pericol de înec
Un adolescent care a intrat într-un lac din Sibiu pentru a-şi recupera o jucărie şi care era în pericol de a se îneca a fost ajutat de prietenul său, un alt adolescent care și-a rupt ghipsul de pe mână pentru a putea înota. Băiatul a reușit să-l aducă la mal pe prietenul său, iar între timp la locul incidentului au sosit și jandarmii care i-au scos din apă pe cei doi.
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, la un lac aflat la ieşirea din municipiul Sibiu spre Poplaca.
Potrivit Jandarmeriei Române, trei băieţi, cu vârste de 13 şi 14 ani, se jucau, iar la un moment dat unul dintre ei a intrat în apă pentru a recupera o jucărie şi nu a mai putut ieşi, existând pericolul de a se îneca, scrie News.ro
”Prietenul acestuia, aflat pe mal, a sunat imediat la 112, apoi a luat decizia de a-şi rupe ghipsul de la mână pentru a intra după băiat. Pentru că avea mâna fracturată, nu a reuşit să îl scoată de tot din apă pe copil. Unul dintre jandarmii care se aflau în serviciu la dispeceratul unităţii a auzit pe staţie apelul şi şi-a dat seama că băieţii sunt foarte aproape de el. A luat cu el încă un coleg care urma să intre în serviciu şi au fugit la locul indicat. Când au ajuns, băiatul fusese tras foarte aproape de mal de către prietenul său. Era aproape de hipotermie”, a arătat sursa citată.
Jandarmii au reuşit să îl scoată la mal şi să-l aşeze într-o poziţie de siguranţă. Ulterior, copilul a fost preluat de un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale.
”Acum copilul se află internat în spital şi este în stare stabilă. Şi prietenul său, cel care a scris povestea salvării, este bine. Medicii i-au pus din nou în ghips mâna fracturată, iar acum este acasă”, au menţionat jandarmii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank