Lecții de română la Comrat, capitala Găgăuziei

Găgăuzia. O regiune autonomă în sud-vestul Republicii Moldova. Nici 150 de mii de oameni, ce vorbesc o limbă turcică, dar care comunică mai ales prin intermediul rusei. Și totuși, limba română pare să aibă aici tot mai mare căutare, scrie Mădălin Necșuțu într-o analiză pentru Sinopsis.info.

Comrat, capitala a ceea ce oficial se numește Unitatea Teritorial Administrativă (UTA) Găgăuză. Sau Avtonom Territorial Bölümlüü Gagauziya, în limba găgăuză. O regiune autonomă situată în sud-vestul Republicii Moldova, foarte aproape de granița cu România.

Pe aleea din parcul central al acestui cel mai important oraș din Găgăuzia, statuia poetului național Mihai Eminescu stă față în față cu cea a dictatorului kazah Nursultan Nazarbaiev. Dar totuși umăr la umăr cu celălalt romantic neînțeles de semenii vremurilor lor, poetul rus Aleksandr Pușkin.

Imaginea surprinde parcă chintesența întregii Basarabii, țintuită de mai bine de două secole între lumea europeană și cea asiatică, asezonată cu condimentele perioadei sovietice.

Cu toate acestea, în acest sfârșit de toamnă soarele strălucește și la Comrat, acolo unde poeții stau față în față cu oamenii de stat de prin mai tot spațiul ex-sovietic, într-un tablou ciudat, greu de înțeles astăzi, mai ales pentru vecinii români, la doar câteva zeci de kilometri de granița comună a Moldovei și României. Oamenii sunt degajați și zâmbesc. Unii dau binețe, chiar dacă o fac în limba rusă: „Privet!”(salut-n.r.).

Aici, la Comrat, se regăsește o lume pestriță, din care ar trebui să înțelegem că găgăuzii sunt un neam turcic creștin- ortodox, cetățeni ai R. Moldova și în marea lor majoritate filoruși, cel puțin în grai și mentalitate. Acesta este tabloul imagologic pictat în mintea unui român care are cunoștințe minime despre această regiune autonomă din R. Moldova. Însă, o parte dintre aceste preconcepții se sparg atunci când pătrunzi în esența vieții cotidiene din UTA Găgăuză.

În 1994, Chișinăul a acordat autonomie teritorial-administrativă Comratului, pentru a stinge un focar de naționalism local aprins de Moscova și întreținut de abordarea greșită a Chișinăului. Chestiunea nu a fost tratată atunci cu suficient de multă diplomație, poate sub imperiul situației tensionate creată cu doi ani mai devreme de războiul cu regiunea separatistă transnistreană.

Era rezultatul unei situații geopolitice complexe, care a divizat populația R. Moldova pe criterii etnice, cu largul concurs al Moscovei, care a mers întotdeauna pe o politică de fragmentare etnică, ghidându-se după principiul „dezbină și cucerește”.

De aceste metehne sovietice, lumea din Comrat nu s-a lepădat totalmente după independența R. Moldova față de Moscova, din 1991. Dar nici autoritățile de la Chișinău nu s-au străduit prea tare să omogenizeze situația acestora cu majoritarii, mergând pe varianta mai facilă a uitării într-un colț a tuturor problemelor pe care le au găgăuzii.

„Îmi pare rău, dar nu știu unde este liceul!”, ne răspunde o fetiță de pe stradă, atunci când este întrebată în rusă dacă știe unde este Liceul Mihai Eminescu din Comrat. Rămânem uimiți și, în același timp, ușor descumpăniți de faptul că ne-am gândit să cerem indicațiile în rusă.

De mai bine de zece ani de zile, România se încăpățânează să schimbe ceva din mentalitatea oamenilor din autonomia găgăuză. Să spargă barierele lingvistice și clișeele înrădăcinate aici, în special de propaganda rusă. Una care i-a prezentat pe români drept „dușmani de clasă” ai găgăuzilor.

Iar lor le-a intrat în cap această sintagmă. Una care nu vrea să se lase dusă prea ușor din „ghetoizarea mentală” inoculată și de populismul și oportunismul politic local preț de aproape 30 de ani.

Totuși, situația este complexă și interesantă în același timp pentru București. România o gestionează destul de bine în materie de conservare a limbii române, puțin cunoscută și vorbită în aceste părți.

Necunoașterea ei duce la probleme grave sociale în regiune ce țin în special de educația în limba de stat a R. Moldova și apoi cele legate de integrarea pe piața muncii.

Tocmai de aceea, Bucureștii încearcă de mai mulți ani să ajute copiii din UTA Găgăuză să aibă un viitor poate mai bun, prin cunoașterea elementară a limbii statului ai căror cetățeni sunt. Principalele direcții de dezvoltare în Comrat sunt cele bazate pe educație în limba română, de la nivel primar, până la ciclul universitar prin intermediul unui liceu și apoi a universității locale.

Liceul speranței

După câteva bâlbe ”șoferistice”, pe câteva străduțe desfundate, ajungem la prima destinație. Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, o instituție de învățământ unde limba română se ”mănâncă pe pâine” de la clasele I-a până la a XII-a. Undeva în spatele curții, într-o zonă adiacentă celei centrale, stă pitită parcă clădirea celui mai bun liceu din regiune.

Este Ziua Profesorului în R. Moldova, iar noi suntem întâmpinați de către directoarea liceului, doamna Svetlana Stoinov.

Dezinvoltă și foarte sigură pe sine, doamna Stoinov pare genul de basarabeancă de care n-ar trece nici tancurile rusești. Bașca, le-ar mai și răsturna dacă și-ar pune asta în gând. Deși nu e mare la stat, doamna Stoinov are o personalitate aparte și toate vorbele la ea. Nimic nu pare să o oprească în a-și atinge vreun scop pus în minte. S-a apucat să facă primul liceu de limbă română din Comrat cu o mână de profesori și cu rudele acestora. Tot singuri s-au apucat să ridice în actuala locație primul liceu la care să se predea română în oraș.

„Până în anul 2000, am existat cu câteva clase într-un liceu rus din centrul orașului. Pe atunci eu eram profesoară de matematică și alți câțiva colegi la istorie și română. Eram cinci clase. Apoi, un grup de părinți, condus de un profesor de istorie și eu, care aveam copiii în aceste clase, am dorit ca ai noștri copii să învețe în română. Nu voiam să învețe în rusă. Am mers pe la toate instanțele să ne dea o locație aparte, chiar dacă aveam doar cinci clase”, povestește Svetlana Stoinov.

Dar asta nu a nu a descurajat-o. După aproape doi ani de umblat cu jalba în proțap pe la toate autoritățile locale, undeva prin anul 2002 a primit în gestiune locația care arăta ca după război. Foștii locatari au avut grijă să lase în urma lor „potopul”, astfel că profesorii s-au transformat pentru o perioadă în muncitori, vopsitori, zugravi și meșteri multifuncționali.

Începând cu 2005, a început să vină ajutorul și din partea României. Departamentul Românilor de Pretutindeni a reparat atunci acoperișul. Apoi, de la an la an, atât Chișinăul cât și Bucureștiul au investit constant în acest edificiu.

„Toată predarea este în limba română, în baza curriculumului național al R. Moldova și practic toate manualele sunt aprobate de Ministerul Educației de la Chișinău”, ne-a spus directoarea.

De la cele cinci clase, liceul are astăzi 19 clase și 401 elevi, repartizați la ciclurile primare, gimnaziale și liceale.

De la „Pervîi Război Mondial”, la promovabilitate 100% la Bac

Copiii de la liceu nu sunt numai ai moldovenilor, ci și ai găgăuzilor. Aceștia și-au dat seama că copiii lor pleacă în viață cu un handicap major prin necunoașterea limbii statului în care trăiesc și, de aceea, acum se înghesuie să-și dea copiii la școala în limba română.

„Sigur, în orice țară, inclusiv Moldova, este necesar ca orice copil să cunoască limba de stat, româna și apoi să poată să-și depună CV-ul în câmpul muncii. Chiar aici, la noi, în teritoriu, au început să vină foarte multe companii, chiar și magazine mari, ai căror patroni și angajatori sunt vorbitori de română. Astfel, ei trebuie să treacă concursul de angajare în limba de stat”, spune doamna directoare.

De la an la an, cererile de înscriere la acest liceu sunt tot mai numeroase.

„Fenomenul a început să crească. Noi credem că am putut crea condiții mai bune decât în alte licee, atât material, cât și emoțional. Copiii se simt ca acasă. Noi le oferim servicii educaționale de calitate. Asta înseamnă că se simt ca în familie”, mai spune Svetlana Stoinov.

Directoarea precizează că aproximativ 80% dintre copiii care vin în clasa întâi nu cunosc limba româna nici măcar un pic, fiind din familii găgăuze. La grădiniță au învățat limba rusă, iar acasă se vorbește rusa.

„De exemplu, într-una dintre clase, care are 19 elevi, m-am dus și am întrebat în limba română: Ce zi este astăzi? Și doar unul mi-a răspuns, după o lună de școală deja. Ei încă nu pot a răspunde în propoziții în română. Ei vorbesc în rusă. Copiii nu au vorbit niciodată limba română”, povestește profesoara.

Rata de promovabilitate a fost în ultimii cinci ani de zile de 100% la examenul de Bacalaureat, iar liceul s-a clasat pe locul întâi în fața altor șapte licee din regiune.

Pentru toate aceste eforturi și sacrificii, directoarea Svetlana Stoinov a fost recompensată de către președintele Klaus Iohannis, în 2016, cu Ordinul pentru învățământ în grad de comandor.

La rândul său, Ștefan Bejan, profesor de istorie la această instituție de învățământ și fost absolvent aici la Comrat, este cel mai bun exemplu de continuitate și revenire în comunitate pentru a împărtăși experiența sa din România. A plecat la facultate la Galați și acum este pe cale să devină doctor în istorie, la 26 de ani.

El povestește că elevilor săi le este mai ușor să gândească în rusă la început, dar până la susținerea Bacalaureatului ei ajung să gândească în română. „Chiar recent i-am întrebat la ora de istorie: Ce am studiat data trecută? Mi-au răspuns: Pervîi (Primul-n.r.) Război Mondial”, își amintește el amuzat.

Aproximativ 30% dintre absolvenții care termină liceul merg apoi să învețe în România, cam 30% merg la Chișinău, iar restul rămân să studieze la Universitatea din Comrat sau în Occident, conform statisticilor liceului.

„Au plecat anul acesta patru [copii] la Alba Iulia, unul la Petroșani, unul la Cluj, unul la Galați. Toți sunt cu bursă. Cei mai buni pleacă în România”, ne-a spus Ștefan Bejan.

România a ajutat logistic la dezvoltarea liceului, insistând pe lângă autoritățile de la Chișinău să trimită zece microbuze în UTA Găgăuză, dintre cele aproape 200 donate Republicii Moldova. Două au ajuns și la Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat.

România trecută prin malaxorul propagandei rusești

Dar saga învățării limbii române printre găgăuzi nu se oprește aici. Ca o continuare activă a studierii limbii române și la nivel de facultate, sau pentru cei maturi, România a reușit în iunie 2015 să inaugureze Centrul de Informare al României la Universitatea de Stat din Comrat.

Iar din februarie 2016, primul lector Ovidiu Ivancu a început să predea aici limba română. A făcut-o până în vara lui 2017, suficient pentru a-și pune amprenta și a pune astfel bazele unei catedre de limbă română.

„Totul pornește de la limba de comunicare. Pe măsură ce locuitorii autonomiei vor cunoaște limba română și vor avea acces la informații și presă în limba română, vor fi mai puțin vulnerabili la propagandă. Apoi, mai este problema socială. Sărăcia creează vulnerabilitate. Cred ca acestea sunt cele două zone în care România se implică și se poate implica mai mult în viitor”, este de părere Ovidiu Ivancu.

Profesorul mai crede că imaginea României în regiune s-a consolidat drept un lucru negativ prin prisma propagandei mediilor de informare ruse active aici.

„A te gândi la România ca la un stat invadator, care colonizează, e absurd și amuzant. Această percepție se schimbă pe măsură ce România dovedește că poate contribui concret la bunăstarea Găgăuziei. România e prezentă în Găgăuzia nu cu tancuri și soldați, ci cu bani și proiecte de susținere a învățământului, infrastructurii și a zonei economice în general. Aceste lucruri se văd în viața de zi cu zi a celor din regiune și vor contribui la schimbarea percepției”, crede fostul lector de la Comrat.

Dar aceste realități se pot corecta, mai spune Ovidiu Ivancu, prin învățarea limbii române și posibilitatea informării din primă sursă despre cine este și care sunt intențiile României.

„În 1990, România și Republica Moldova erau cam în aceeași situație economică. Acum, sunt diferențe majore în favoarea României. De ce? Nu pentru că românii muncesc mai mult sau pentru că Dumnezeu i-a ajutat, ci pentru că au optat pentru calea europeană”, a completat Ivancu.

„Nu-i nimic, o să înveți cu mine!”

Plecarea lui Ovidiu Ivancu, a deschis calea pentru un nou lector, Carmen Dimitriu. Dânsa ne-a relatat că lucrurile au luat o turnură și mai bună în ultimii ani și că, în prezent, cererile de înscriere la cursurile de limbă română sunt foarte multe.

„La început mi-a fost teamă, văzând că se vorbește numai rusă în jurul meu. Mi-a fost teamă că nu vom avea cursanți. Când am ajuns aici (la 1 septembrie 2018 – n.r.) am fost un pic descurajată când am văzut doar o cerere. După aceea, cu ajutorul colegilor am stabilit o strategie, apoi și cu ajutorul domnului rector Serghei Zaharia am dat un anunț pe site-ul Universității și apoi am făcut promovare și pe Facebook”, ne-a destăinuit Carmen Dimitriu.

După o luna de zile, are deja peste 240 de cereri și gândește noi strategii despre cum să împartă cursanți pe grupe pentru a face față unui asemenea aflux.

„Trebuie să mergem pe două direcții: păstrarea limbii române și predarea ei ca limbă străină. De asemenea, este promovat și românismul. Esența românismului constă în limba română. Tradițiile se mai schimbă, se mai îmbogățesc, dar esența românismului se găsește în limba română”, ne explică Carmen Dumitru ce înseamnă să predai limba română peste hotare.

Mai nou, la cursuri au început să vină și cei din administrația locală. A început cu carabinierii (aceștia sunt echivalentul jandarmilor din România – n.e.), apoi cu cei de la Situații de Urgență și chiar se pregătește să primească funcționari de la Bașcanat (președinția locală – n.e.). Cu toate acestea, studenții sunt cei mai interesați.

„Într-o zi, când așteptam autobuzul spre Universitate, doi tineri cu mașina au oprit lângă mine și m-au întrebat dacă vor să merg în centru. Am zis că da. Băiatul era moldovean și vorbea foarte stricat românește, iar soția lui vorbea numai rusă. Ea și-a deschis telefonul și mi-a arătat anunțul și m-a întrebat în rusă: „Dumneavoastră predați limba română?”. I-am răspunsul că da. Mi-a zis că nu știe nimic în română. I-am zis: „Nu-i nimic, o să înveți cu mine!”. Apoi, fiind studentă aici la Universitate, s-a înscris și la cursuri,” ne-a povestit lectorul.

Carmen Dimitriu învață și ea în paralel limba rusă, tocmai pentru a demonstra toleranță și pentru a veni și ea în întâmpinarea cursanților ei. „Nu mă simt ofensată dacă nu toți vorbesc română. Și eu trebuie să mă încadrez în această comunitate care este una caldă. Important este să fim echilibrați și să facem lucrurile cu toleranță și diplomație”, a mai spus ea.

Strategie pentru estomparea unor clișee istorice învechite

România participă activ, alături de Chișinău, la promovarea limbii și culturii române în regiunea găgăuză. Potrivit unor statistici oferite de Ambasada României de la Chișinău, Bucureștii au participat aici cu donația a zece microbuze școlare, a reparat 42 de grădinițe (investiție în valoare de circa 500.000 de euro), a evacuat pesticide într-un program NATO și a cheltuit 635.500 de euro sau dotează Secția de Chirurgie a Spitalului din Comrat.

Dar cel mai important este că România a investit în educația generației actuale de tineri și copii. A deschis Centrul de Informare al României la Universitatea de Stat din Comrat, a operaționalizat lectoratul de limbă română, au fost create programe educaționale în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” și se pregătește de construcția unui sediu suplimentar pentru Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, proiect care stă înceapă și pentru care este alocat un buget de 780.000 euro.

Foto: Mihai Eminescu la Comrat (sursa: Mădălin Necșuțu)

Citește tot articolul pe Sinopsis.info