Legea avertizorilor de integritate din Ungaria, care permite cetățenilor să-i denunțe anonim pe cei care „pun la îndoială” concepția de căsătorie, familie și gen, stârnește îngrijorarea în majoritatea grupurilor politice din Parlamentul European
Majoritatea grupurilor politice din Parlamentul European i-au cerut Comisiei Europene ”să utilizeze toate instrumentele” avute la dispoziţie pentru a soluţiona problema legii ungare privind avertizorii de integritate, act normativ ce le permite cetăţenilor să-i denunţe anonim pe cei care „pun la îndoială” concepţia despre căsătorie, familie şi gen, transmite luni DPA, citată de Agerpres.
Într-o scrisoare comună, consultată de agenţia de presă germană, liderii grupurilor PPE, S&D, Renew Europe, Verzilor şi Stângii i-au solicitat şefei executivului comunitar, Ursula von der Leyen, să dea un răspuns ferm autorităţilor ungare cu privire la această chestiune.
În mod suprinzător, legea a fost blocată vineri de preşedinta Ungariei, Katalin Novak, o confidentă a premierului Viktor Orban.
Noua lege conţine un amendament, la o lege din 2014, care extinde lista domeniilor pentru care cetăţenii pot raporta.
În scopul „protejării modului de viaţă maghiar”, amendamentul autorizează astfel denunţarea „oricărei puneri sub semnul întrebării a căsătoriei”, înscrisă în Constituţie din 2019 ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
De asemenea, încurajează denunţul persoanelor care neagă „dreptul copiilor la o identitate corespunzătoare sexului lor la naştere”. Legea a interzis studiile de gen, înregistrarea schimbărilor de sex la starea civilă şi adopţia de către cuplurile homosexuale.
În aceeaşi scrisoare, grupurile europarlamentare semnatare critică şi un proiect de lege ce reglementează învăţământul public. Ele susţin că, dacă va fi adoptată, această lege va ”limita drastic drepturile fundamentale” ale profesorilor, printre care autonomia profesională şi dreptul la grevă, în această privinţă fiind citat un studiu al organizaţiei neguvernamentale Comitetul Helsinki.
Din 2018, notează La Libre Belgique, citată de Rador, Ungaria modifică treptat legislaţia în cadrul proiectului societal al prim-ministrului Viktor Orban care vrea să institue o „nouă eră iliberală”.
Ea a interzis studiile de gen, înscrierea schimbării de sex la starea civilă şi adopţia de către cuplurile homosexuale.
Din 2021, legea interzice de asemenea să se vorbească despre schimbarea de sex sau homosexualitate faţă de minori şi Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement, susţinută de 15 ţări din UE.
Anterior, Ungaria era una din ţările cele mai liberale din regiune. Homosexualitatea a fost depenalizată de la începutul anilor 1960 şi uniunea civilă între persoane de acelaşi sex recunoscută din 1996.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii