G4Media.ro

Legea fugarilor, adoptată de Camera Deputaților, forul decizional / Condamnații care nu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Legea fugarilor, adoptată de Camera Deputaților, forul decizional / Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru „evadare” cu până la trei ani

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia se consideră evadare şi fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliţie în vederea punerii în executare a mandatului, relatează Agerpres.

Au votat „pentru” 230 de deputaţi, trei „împotrivă”, iar unul s-a abţinut.

Această modificare a Codului penal urmăreşte înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate, care este asimilată evadării dacă persoana condamnată nu se prezintă la organul de Poliţie în termen de şapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea instanţei.

„Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare:

a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;

b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deţinere;

c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii. Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”, prevede proiectul de lege.

Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ.

Acest proiect a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Ce se vor speria.
    Pai bagati de la 10 ani in sus daca vreti sa va ia in serios ca trei ani de vacanta in puscarie la politicieni e 6 luni ca imediat ii scoateti.

  2. Să dea De-zeu să se aplice legea și pentru Ciolacu

  3. Si daca fug in zone de unde nu pot fi extradati? Mai bine pentru fugarii astia sa se dea restrictia de a intra in tara timp de 50 ani si confiscarea totala extinsa a averii. Asa vin bani la buget si nu aglomeram puscariile.