G4Media.ro

Legea fugarilor, adoptată în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Urmează votul final…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Legea fugarilor, adoptată în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Urmează votul final în plen / Condamnații care nu se predau în maxim 7 zile de la hotărâre, pedepsiți pentru „evadare” cu până la trei ani

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare unui proiect de lege potrivit căruia sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate este asimilată evadării, relatează Agerpres.

„Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”, se arată în proiectul de lege iniţiat de Guvern.

Liderul grupului parlamentar al deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a afirmat că liberalii vor susţine acest proiect de lege.

„Proiectul de lege 625/2023 iniţiat de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, are ca obiect de reglementare înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, sustragerea de la executarea unei astfel de pedepse este asimilată evadării dacă persoana condamnată la o astfel de pedeapsă nu se prezintă la organul de poliţie în termen de şapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei. O altă modificare se referă la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare, care se va adăuga la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării”, a scris Andronache pe Facebook.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi urmează să intre la votul plenului Camerei Deputaţilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...