G4Media.ro

Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată în calitate de…

Sursa foto: Pixabay

Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată în calitate de cameră decizională / Nu mai constituie abatere disciplinară nerespectarea de către judecători a deciziilor CCR

Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, cu 83 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi trei abţineri, proiectul legislativ privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, unul dintre cele trei proiecte din pachetul legilor justiției, transmite Agerpres.

Una dintre prevederi este eliminarea abaterii disciplinare privind nerespectarea de către judecători a deciziilor CCR, amendament ce fusese admis în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a eliminat, săptămâna trecută, din forma adoptată de Camera Deputaţilor a Statutului procurorilor şi judecătorilor, abaterile disciplinare ce vizează „nerespectarea în mod vădit şi nejustificat a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept, în acord cu prevederile art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, republicată”.

Parlamentarii au adoptat şi un amendament care stipulează că promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Concursul urmăreşte selecţia judecătorilor „care corespund celor mai înalte standarde de competenţă profesională”, evaluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de „integritate, conduită şi deontologie”, evaluate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Un alt amendament adoptat se referă la concursul de promovare a magistraţilor. „La punctaje egale au prioritate candidaţii care au vechime mai mare în funcţia de judecător, respectiv procuror, iar în cazul în care egalitatea se păstrează după aplicarea acestui criteriu vor fi avute în vedere în următoarea ordine: vechimea în gradul profesional deţinut, nota obţinută la concursul de promovare pe loc. În circumscripţiile instanţelor şi Parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii acelei minorităţi”, prevede amendamentul.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Pai dacă respectarea hotărârilor ccr, iccj sau cedo nu mai sunt obligatorii de ce ar fi obligatorie respectarea hotărârilor unor instanțe inferioare? Întreb ca și inginer. Legile fizicii se aplică tuturor.

  2. În condițiile date, CCR trebuie desființată. Este inutilă menținerea și plata judecătorilor ei.

    • De acord! Doar că CCR a stabilit, printr-o decizie anterioară, faptul că hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului vor avea întâietate DOAR DUPĂREVIZUIREA CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI !
      Prin urmare, această tentativă de masacru asupra justiției românești va cădea cu brio la CCR după ce va fi atacată.

    • Vai , ce bine ar fi, sa scapam de mafia PSD-PNL

    • În condițiile date CCR e o instituție care e impusă de Constituția Romîniei deci nu o poți desființa decît revizuind Constituția.

      Iar legea, oricare ar fi ea, poate fi reclamată la CCR de orice cetățean cu drept de vot ca fiind NEconstituțională.

  3. Ar fi fost in conflict cu legislatia UE.

    • Concluzie eronată pentru că legea așa cum a fost adoptată permite și ignorarea CJUE-ului european nu doar a CCR! Altfel spus judecătorii fac ce vrea mușchiul lor ignorînd și UE și statul romîn!

  4. am perdut si de data asta

  5. De acum încolo judecătorii dau sentințe precum își încasează șpaga pt.o soluție, adică o sentință trebuie să respecți dar hotărârile CCR nu trebuie respectate pt.că ăia nu sunt judecători, probabil sunt ciobani