Letonia expulzează un diplomat rus pentru discreditarea instituțiilor statului și incitare la ură
Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară, notează dpa, citată de Agerpres.
La cererea Ministerului de Externe, diplomatul trebuie să părăsească Letonia înainte de 10 aprilie.
Însărcinatul cu afaceri al misiunii ruse a fost informat miercuri despre această situaţie într-un comunicat.
Rusul a fost expulzat din cauza a ceea ce partea letonă a numit o „comunicare publică inacceptabilă şi provocatoare urmată de ambasadă pe o perioadă îndelungată” şi în contradicţie clară cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice.
În pofida avertismentelor repetate, ambasada Rusiei s-a angajat într-o comunicare publică inexactă menită să discrediteze instituţiile de stat din Letonia şi în a sârni ura în societate, se arată în comunicat.
Ministerul de Externe de la Riga nu a oferit alte detalii.
Letonia, o fostă republică sovietică care se învecinează cu Rusia, găzduieşte o importantă minoritate de origine rusă.
Invazia rusă a Ucrainei în urmă cu peste doi ani a sporit tensiunile dintre cele două ţări.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank