Letonia va aloca 550.000 de euro pentru achiziționarea de generatoare pentru presa ucraineană
Guvernul leton a decis să susțină inițiativa Ministerului Culturii de a aloca 559.640 de euro din bugetul de stat pentru cheltuieli neprevăzute, pentru presa de stat ucraineană, transmite Rador.
Suma va fi transferată către Consiliul Presei Publice Electronice (SEPLP) pentru achiziționarea de generatoare Diesel necesare activității companiilor publice de televiziune și de radio din Ucraina.
Pe 29 noiembrie, ministrul Culturii și Politicii Informaționale din Ucraina, Alexander Tkachenko, a făcut apel la miniștrii culturii din statele membre UE să ofere tot sprijinul posibil sectorului cultural ucrainean și presei pentru a supraviețui iernii. Mass-media ucrainene au nevoie în special de generatoare Diesel.
Cabinetul de Miniștri leton a decis să aloce aproape 560 de mii de euro din bugetul de stat pentru achiziționarea de generatoare pentru nevoile Ucrainei.
Pe 29 iunie, la Liov, ministerele culturii din Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Slovacia și Ucraina au semnat Declarația de la Liov (Lviv), care evaluează posibilitatea creării unui fond special pentru a sprijini moștenirea culturală și activitățile presei de stat din Ucraina. (Traducerea: Cristina Zaharia)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu