G4Media.ro

Lewis Hamilton, despre plecarea la Ferrari: ”Un alt vis din copilărie”

sursa foto: Facebook/ F1

Lewis Hamilton, despre plecarea la Ferrari: ”Un alt vis din copilărie”

Lewis Hamilton, care la finalul acestui an va pleca de la Mercedes pentru a se alătura Ferrari, a precizat, într-un mesaj postat în social media, că pentru el să se alăture Scuderiei este un vis din copilărie devenit realitate. El a menţionat însă că, înainte de plecarea la Ferrari, este extrem de motivat pentru ultimul său sezon la Mercedes, transmite News.ro.

“Au fost câteva zile nebuneşti care au fost pline de o gamă întreagă de emoţii. Dar, după cum ştiţi cu toţii acum, după 11 ani incredibili petrecuţi la Mercedes-AMG PETRONAS F1 Team, a sosit momentul să încep un nou capitol din viaţa mea şi mă voi alătura Scuderiei Ferrari în 2025.

Mă simt incredibil de norocos, după ce am reuşit cu Mercedes lucruri la care puteam doar să visez când eram copil, că acum am şansa de a-mi îndeplini un alt vis din copilărie. Să pilotez în roşu Ferrari”, a notat Hamilton pe Instagram.

Pentru Lewis Hamilton, despărţirea de Mercedes a fost cea mai grea decizie pe care a luat-o vreodată.

“Mercedes a fost o parte importantă din viaţa mea de când aveam 13 ani, aşa că această decizie a fost cea mai grea pe care a trebuit să o iau vreodată. Sunt incredibil de mândru de tot ceea ce am reuşit împreună şi sunt foarte recunoscător pentru munca grea şi dedicarea tuturor celor cu care am lucrat de-a lungul anilor şi, bineînţeles, lui Toto, pentru prietenia, îndrumarea şi leadership-ul său. Împreună am câştigat titluri, am doborât recorduri şi am devenit cel mai de succes parteneriat pilot-echipă din istoria F1. Şi, bineînţeles, nu-l pot uita pe Niki, care a fost un mare susţinător şi de care încă îmi lipseşte în fiecare zi”, a menţionat el.

A sosit momentul potrivit pentru o schimbare şi o nouă provocare, a adăugat Hamilton.

“Încă îmi amintesc sentimentul de a face un salt în necunoscut atunci când m-am alăturat pentru prima dată Mercedes în 2013.

Cu toate acestea, în acest moment, nu mă gândesc la 2025. Mă concentrez pe sezonul care vine şi pe revenirea pe circuit cu Mercedes. Sunt mai motivat ca niciodată, sunt mai în formă şi mai concentrat ca niciodată şi vreau să ajut Mercedes să câştige încă o dată. Sunt 100% dedicat muncii pe care trebuie să o fac şi sunt hotărât să închei parteneriatul meu cu echipa la înălţime.

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine în această călătorie, m-aţi ridicat cu toţii în timp ce îmi urmăresc visele şi sper să pot continua să vă fac mândri. Ca întotdeauna, vă trimit dragostea mea şi energia mea pozitivă”, a conchis Lewis Hamilton.

Joi, Ferrari a anunţat că Lewis Hamilton i se va alătura în 2025, iar Mercedes a anunţat, la rândul său, că se va despărţi de britanic la finalul sezonului 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează