G4Media.ro

Li Qiang a fost desemnat premier al Chinei de către președintele Xi…

Sursa foto: Captură video / Xinhua

Li Qiang a fost desemnat premier al Chinei de către președintele Xi Jinping / A fost şeful de cabinet al lui Xi Jinping, între 2004 şi 2007, când acesta era secretar de partid în provincia Zhejiang

Preşedintele Xi Jinping l-a desemnat sâmbătă premier pe Li Qiang în cadrul reuniunii anuale în curs a parlamentului chinez, un rol însărcinat cu gestionarea celei de-a doua economii ca mărime de pe glob, informează Agerpres, care citează Reuters.

Li, fostul şef al Partidului Comunist din Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei, îl va înlocui pe Li Keqiang, care se va retrage în timpul sesiunii Congresului Naţional al Poporului, care se încheie luni, după două mandate de cinci ani.

Li Qiang, în vârstă de 63 de ani, este un aliat apropiat al lui Xi, fiind şeful său de cabinet între 2004 şi 2007, când Xi era secretar de partid în provincia Zhejiang din estul Chinei.

Perceput ca fiind un politician pragmatic, favorabil mediului de afacerile, noul premier se confruntă cu sarcina intimidantă de a susţine redresarea economică inegală a Chinei după trei ani de restricţii cauzate de pandemia de COVID-19, încrederea redusă în rândul consumatorilor şi a sectorului privat şi turbulenţele de pe scena internaţională.

El va prelua funcţia pe fondul tensiunilor crescânde cu Occidentul, printre care eforturile SUA de a bloca accesul Chinei la tehnologii cheie şi ale multor companii globale ce urmăresc să îşi diversifice lanţurile de aprovizionare, având în vedere riscurile politice şi perturbările din perioada COVID.

Economia Chinei a crescut cu doar 3% anul trecut, iar obiectivul de creştere pentru 2023 este unul modest, de aproximativ 5%, cel mai scăzut obiectiv în aproape trei decenii.

Sarcina principală a lui Li în acest an va fi să depăşească această ţintă fără a declanşa o inflaţie serioasă sau a acumula datorii, a declarat Christopher Beddor, director adjunct de cercetare pentru China la Gavekal Dragonomics.

Deşi China nu a semnalat planuri de a oferi stimulente pentru a porni creşterea, turbulenţe majore, precum colapsul exporturilor sau slăbiciunea persistentă a sectorului imobiliar i-ar putea forţa mâna noului premier, spuse Beddor.

„Conducerea a acceptat deja doi ani de creştere economică excepţional de slabă în numele izolării impuse de COVID. Acum că izolarea a trecut, nu vor accepta o altă creştere slabă”, a spus el.

Li Qiang îşi va face debutul, care va fi urmărit îndeaproape pe scena internaţională, în timpul tradiţionalei sesiuni de întrebări şi răspunsuri a premierului cu presa, care va avea loc luni, după încheierea sesiunii parlamentare.

El a fost pregătit pentru această numire din octombrie, când a fost numit numărul doi în Comitetul Permanent al Biroului Politic cu ocazia Congresului Partidului Comunist Chinez, organizat o dată la cinci ani.

Preşedintele Xi Jinping se înconjoară de membri loiali, pe care îi numeşte în poziţii cheie, pe fondul celei mai importante remanieri guvernamentale din ultimul deceniu, pe măsură ce se retrage o generaţie de oficiali mai înclinaţi spre reforme, iar Xi continuă să îşi consolideze puterea după ce vineri a fost ales preşedinte pentru un al treilea mandat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...