G4Media.ro

Liban: Ciocniri violente în apropiere de Parlament, între manifestanți și forțele de…

captura

Liban: Ciocniri violente în apropiere de Parlament, între manifestanți și forțele de securitate. Zeci de răniți au avut nevoie de îngrijiri medicale

Cel puţin şase persoane au fost spitalizate şi zeci au primit îngrijiri medicale în apropiere de Parlamentul libanez în urma unor ciocniri care au avut loc miercuri între forţele de securitate şi sute de manifestanţi veniţi să marcheze împlinirea unui an de la explozia din portul Beirut, a anunţat Crucea Roşie, relatează Agerpres, conform AFP.

În timp ce mii de libanezi s-au adunat în apropierea portului, alte câteva sute s-au îndreptat spre Parlament, unii încercând că treacă de sârma ghimpată şi de blocurile de beton care blochează diferitele intrări în clădire.

Manifestanţii au început să arunce cu pietre asupra forţelor de securitate, care au răspuns cu tiruri cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa. De asemenea, relatează AFP, poliţiştii i-au lovit cu bastoane pe unii dintre manifestanţi.

Ciocnirile s-au soldat cu zeci de răniţi, între care şase spitalizaţi, potrivit Crucii Roşii, care le-a acordat îngrijiri celor mai mulţi la faţa locului.

La câteva sute de metri de aceste ciocniri a fost oficiată o slujbă în apropierea portului, pentru a comemora victimele exploziei care a distrus cartiere întregi din Beirut pe 4 august 2020.

Mii de libanezi s-au îndreptat spre port pentru pentru a marca împlinirea unui an de la această tragedie, dar şi pentru a cere să se facă dreptate, în condiţiile în care niciun vinovat nu a fost încă judecat iar cei responsabili continuă să blocheze ancheta.

Explozia – care s-a soldat cu 214 morţi şi peste 6.500 de răniţi – a fost provocată de sute de tone de nitrat de amoniu, stocate de ani de zile într-un depozit vechi şi „fără nicio măsură de siguranţă”, după cum a recunoscut chiar guvernul.

Apropiaţii victimelor şi militanţii cer în special ridicarea imunităţii parlamentare în spatele căreia se ascund unii deputaţi şi foşti miniştri aflaţi în colimatorul justiţiei.

Sursa Foto: captura

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Asta ar trebui să facă și românii, să scoată afară din palatele Parlamentului și guvernului pe mincinoșii și trădătorii care au vândut Romania au mai nou, vor sa transforme Romania intto țară de homosexuali.