Liberala Raluca Turcan: Lupta pe care Ilie Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul să fie mai eficient
Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, i-a luat apărarea lui Ilie Bolojan într-o postare pe pagina personală de Facebook vizavi de măsura anunțată de președintele PNL de reducere a schemei de personal de la Senat de la 796 de posturi la 618 posturi.
„Lupta pe care Ilie Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul să fie mai eficient, economia privată să funcționeze pentru a duce greul și angajații din mediul privat să aibă locuri de muncă, iar acestea să fie mai bine plătite.
În decembrie 2024, la stat aveam 1,3 milioane de angajați și eram pe locul 4 în Uniunea Europeană în privința cheltuielilor cu angajații din sistemul bugetar, cu o alocare de 21,7% din buget. Pe de altă parte, 4,2 milioane de oameni lucrează în mediul privat (foarte puțini vorbesc despre ei) și circa 1,2 milioane de firme duc greul economiei.
Pentru ca angajații din domeniul privat să aibă locuri de muncă mai bine plătite, angajatorii au nevoie de un cadru fiscal predictibil, stimulativ, astfel încât să ajungem inclusiv la o reducere a contribuției pe muncă. La poza economiei românești, contribuția pe muncă poate fi scăzută cu 1%, fără să fie afectat echilibrul economic, dacă se creează 100.000 de noi locuri de muncă.
Așa ar trebui așezată strategia economică a României inclusiv pe componenta reformei bugetare. Prin urmare, reașezarea sistemului public este despre servicii mai bune, o economie privată mai puternică și locuri de muncă mai bine plătite și în public, și în privat”, a acris Raluca Turcan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii