Liberation: Sistemul de învățământ românesc, deja sub presiune înainte de războiul din Ucraina, se luptă acum să integreze zeci de mii de elevi suplimentari, care se confruntă adesea cu bariera lingvistică

La Constanța, în România, copiii ucraineni continuă să meargă la școală și pe timpul verii. În program au o singură materie: limba română. După mai bine de un an și jumătate de la începutul războiului din Ucraina și afluxul masiv de refugiați, România încă se luptă să integreze în sistemul său școlar zecile de mii de copii care s-au refugiat pe teritoriul său. Limba rămâne unul dintre obstacolele majore, scrie Liberation, citată de Rador.

„S-au făcut eforturi uriașe, mai ales la nivel local. Dar chiar și înainte de criza din Ucraina, statul român era fragil la capitolul educație”, explică Jean-Benoit Manhes, coordonator pentru situații de urgență la UNICEF România. Sistemul școlar nu este în stare foarte bună, estimându-se că mai puțin de 60% dintre elevi au nivelul cerut. Semn al neajunsurilor din acest sector a fost recenta grevă: profesorii români au purtat un război de trei săptămâni în mai și iunie pentru a cere creșterea salariilor.

Problema școlii este deosebit de importantă, deoarece refugiații ucraineni din România, ca și cei din restul Europei, sunt foarte adesea mame însoțite de copii. Potrivit unui raport guvernamental, în ianuarie 2023 aproape jumătate din cei 107.241 de refugiați din România înregistrați erau minori, din care doar 3.969 erau înscriși într-o școală românească. Potrivit autorilor documentului, acest lucru se explică prin „lipsa recunoașterii diplomelor românești de către autoritățile ucrainene și prin bariera lingvistică”.

Pentru a îmbunătăți aceste cifre, raportul planifica creșterea numărului de profesori de limbă română și ucraineană și formarea acestora în consiliere psihologică, precum și în comunicarea cu părinții.

„Impas educațional”

Cifrele au crescut de atunci. În iunie, la sfârșitul anului școlar, în școlile românești erau înscriși peste 23.000 de elevi ucraineni. Dar doar 7.353 dintre ei sunt cu adevărat integrați în sistemul școlar, în timp ce restul de 16.000 au statut de „auditor” care le permite să frecventeze cursurile, dar nu și să susțină examene.

„Se estimează că în România sunt în jur de 100.000 de copii ucraineni de vârstă școlară. Dar situația este complicată de mai mulți factori”, amintește Jean-Benoît Manhes.
„Aproape toți părinții vor să se întoarcă în Ucraina, nu își doresc să se stabilească în altă parte pe termen lung. Acest lucru duce adesea la călătorii dus-întors în Ucraina și la o dorință scăzută de a învăța limba română”.

„Bucureștiul nu are mijloacele de a oferi altceva decât educație în limba română, în sistemul național. Prin urmare, ne aflăm într-un impas” – rezumă oficialul UNICEF. Copiii sunt adesea traumatizați de tot ceea ce au trăit, ceea ce complică și mai mult problema.
În zonele de concentrare a refugiaților precum Sibiu sau București, serviciile sociale erau deja saturate înainte de război și acum întâmpină mari dificultăți în a absorbi un nou public.

Clase de tranziție

Pentru a compensa sau a crea punți către sistemul românesc de învățământ, au apărut mai multe școli ucrainene. Una dintre ele se află în orașul-port Constanța, unde împarte sediul cu școala primară Constantin Angelescu. „Pentru ca această școală să se deschidă, am pus presiune pe inspector timp de trei săptămâni. Ne-a spus: nu este necesar, copiii pot merge la școlile românești”, ne spunea în aprilie 2022 Lusy Ilcenko, tânăra coordonatoare a proiectului, ea însăși refugiată ucraineană. La acel moment, școala era deschisă de doar două săptămâni, și uneori profesorii încă bâjbâiau.

În anul școlar următor, școala ucraineană a primit în jur de 600 de elevi, cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani. „Mulți alții sunt pe lista de așteptare”, subliniază Lussy Ilchenko. „Dar datorită sprijinului autorităților locale și ONG-urilor precum UNICEF, World Vision și Serviciul Iezuit pentru Refugiați, am putut să plătim salarii profesorilor, care sunt toți profesioniști, să furnizăm materiale didactice elevilor și, mai ales, să obținem săli de clasă”.

Inițial, obiectivul școlii nu era să urmeze fidel programa școlară, ci să liniștească copiii, dându-le o rutină și făcându-i să se (re)integreze într-un cadru cunoscut.
„Aceste cursuri de tranziție fac posibilă continuarea școlii pentru tinerii ucraineni, dar și readucerea lor la o formă de normalitate și la o legătură cu Ucraina”, ne confirmă Jean-Benoît Manhes. „Noi, la UNICEF, susținem aceste inițiative. De exemplu, am început să importăm manuale ucrainene, ceea ce nu a fost ușor, deoarece editura din Odesa care le producea a fost bombardată”.

Nici rolul de „pasarelă” către sistemul școlar românesc nu este întotdeauna ușor de îndeplinit. „Mai mulți părinți au încercat să-și înscrie copiii la o școală românească”, ne spune Lusy Ilcenko. „Unii au fost foarte mulțumiți de experiență, dar alți copii au fost refuzați din cauza lipsei de locuri”.

Sursa: Liberation/ Rador/ Traducerea: Ruxandra Lambru