G4Media.ro

Libertatea: DNA, obligată de instanță să comunice denunțătorului ordonanța prin care a…

Sursa foto: Reper24.ro

Libertatea: DNA, obligată de instanță să comunice denunțătorului ordonanța prin care a clasat un dosar de corupție împotriva baronului PSD Ioan Mocioalcă, actual vicepreședinte al Curții de Conturi

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința definitivă într-un dosar în care un denunțător a dat în judecată DNA Timișoara pentru că Parchetul Anticorupție a refuzat să îi comunice ordonanța de clasare. În acest caz fără precedent, judecătorii au obligat DNA Timișoara să îi comunice denunțătorului ordonanța, transmite Libertatea.

Reamintim că DNA Timișoara a închis un dosar penal care-l avea ca protagonist pe baronul local de Caraș Severin, Ion Mocioalcă, cu patru zile înainte ca acesta să fie numit de Parlament în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi (CC). Mocioalcă a fost ales de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe 10 octombrie 2023, iar dosarul său a fost clasat de la DNA pe 6 octombrie 2023.

Dosarul în care șeful Direcției Agricole Caraș-Severin, Marius Iosif Zarcula, a dat în judecată DNA Timișoara pentru că procurorii anticorupție au refuzat să îi comunice ordonanța de clasare din dosarul în care a depus denunț a ajuns la final. Istoria cazului începe în 2023, când Marius Iosif Zarcula a depus la DNA Timișoara un denunț în care reclama fapte de corupție.

Potrivit PressHub, șeful Direcției Agricole Caraș-Severin l-a denunțat la DNA pe fostul senator PSD Ioan Mocioalcă, actual vicepreședinte al Curții de Conturi a României. Sursa citată mai arată că dosarul a fost clasat cu patru zile înainte ca Mocioalcă să fie numit în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi.

Procurorii DNA au refuzat să îi comunice lui Zarcula ordonanța de clasare, iar acesta a dat în judecată DNA Timișoara, cerând Tribunalului Caraș-Severin să oblige DNA să îi comunice denunțătorului documentul. „Tribunalul constată că reclamantul este îndreptăţit la obţinerea unei copii a ordonanţei de clasare din data de 6.10.2023, fiind martor denunţător, deci persoană care a făcut sesizarea.

Prin necomunicarea ordonanţei de clasare reclamantului, deşi acesta era îndreptăţit, practic este împiedicat să formuleze o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 340 Cod procedură penală, aspect care nu respectă exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În consecinţă, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a comunica ordonanţa de clasare din data de 6.10.2023, emisă în dosarul nr. 16/P/2023, nu a fost justificat”, a decis Tribunalul Caraș-Severin, în primă instanță. Structura Centrală a DNA a intervenit fără succes în proces Sentința Tribunalului Caraș-Severin a fost atacată cu recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara. Recursul a fost formulat însă de Structura Centrală a DNA, care nu a fost parte în prima instanță a procesului.

Curtea de Apel Timișoara a admis excepția invocată de Zarcula și a respins recursul ca inadmisibil. „Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara poate avea calitatea de parte în cauză, iar calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în contradictoriu cu această pârâtă trebuia formulată ori de pârâta arătată, ori de DNA – Structura Centrală, însă în numele pârâtei DNA – Serviciul Teritorial Timişoara. În niciun caz, calea de atac nu poate fi declarată de DNA – Structura Centrală în nume propriu, astfel cum s-a formulat în speță, DNA – Structura Centrală neavând calitatea de parte în dosarul primei instanțe”, se arată în sentința definitivă a Curții de Apel Timișoara, studiată de Libertatea.

Avocata Loredana Sabo, care l-a reprezentat pe denunțător în acest proces, a declarat pentru Libertatea că după ce îi va fi comunicată sentința definitivă a Curții de Apel Timișoara va începe executarea silită a DNA pentru a-i transmite documentul cerut.

Citește tot articolul pe Libertatea.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Un mic preview de cum va fi DNA in urmatorii 4 ani. 🤬