G4Media.ro

Liceenii IT. Două echipe de eleve au dezvoltat aplicații premiate de marii…

Liceenii IT. Două echipe de eleve au dezvoltat aplicații premiate de marii dezvoltatori globali de soft – ”Safe walk” pentru prevenirea agresiunilor și ”Minder” pentru bolnavii de Alzheimer

O aplicație de mobil își propune să ajute orice persoană aflată în pericol pe stradă, hărțuită verbal sau chiar fizic, iar o altă aplicație este menită să ajute persoanele care suferă de demență, punând la dispoziție exerciții de memorie. Sunt două realizări ale unor eleve la liceele bucureștene, premiate în cadrul unei competiții pentru fetele pasionate de IT.

Technovation este o competiție destinată fetelor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani pasionate de IT de mobil, prin care acestea dezvoltă aplicații inovatoare, menite să ajute comunitățile să rezolve probleme din viața de zi de zi.

Competiția este organizată de Asociația Adfaber în jurul unor teme precum sărăcia, pacea, egalitatea, educația, mediul și sănătatea.

Fetele dezvoltă aplicații de mobil prin care oferă soluții pentru aceste teme, iar echipele alese sunt premiate la nivel internațional, dar și național prin Asociația Adfaber și sponsorii care își doresc să le susțină.

În acest context, Adobe și Fitbit au ales două idei de aplicații dezvoltate anul acesta și le premiază.

Adobe a premiat echipa ”Safety in numbers” pentru aplicația Safe Walk. Cu ajutorul aplicației, 5 eleve își propun să ajute fetele și femeile aflate în pericol pe stradă, hărțuite verbal sau chiar fizic. Echipa este alcătuită din Eva Marinescu, Ruxandra Stoica, Ioana Badea, Andreea Ghinescu și Ilinca Pitiș.

Aplicația funcționează inițial ca o alarmă, menită să sperie agresorul. Dacă agresorul continuă să hărțuiască victima și oprește forțat aplicația folosind butonul „STOP” (care este un buton fals), aplicația transmite locația, dar și live audio și video către prietenii utilizatorului.

G4Media a discutat cu Ilinca Pitiș, reprezentanta echipei ”Safety in Numbers”, echipă formată din eleve ale Colegiului Național ”George Coșbuc” din București.

Aceasta a spus că fetele au făcut un brainstorming înainte de a se apuca de treabă și au ajuns la ideea unei aplicații legate de siguranța în spații publice, de care ar putea beneficia oricine, inclusiv ele.

Au lucrat aproximativ o lună și jumătate, timp în care au realizat și o documentare, încercând să afle gradul de siguranță resimțit pe stradă, printr-un chestionar la care au primit mai bine de 100 de răspunsuri.

„Ne-am înscris cu mult entuziasm care doar a crescut odată cu apropierea deadline-ului. În acest timp am învățat, alături de mentorul nostru, cum să construim, de la zero, o aplicație folosind platformele Thunkable și Firebase, cum să ne organizăm timpul și cum să ne împărțim atribuțiile în așa fel încât să avem o colaborare cât mai plăcută și eficientă. Într-adevăr, am întâmpinat diverse provocări pe parcurs, dar acestea doar au facilitat comunicarea echipei și transpunerea ideilor noastre din teorie în practică, mai exact în cod, astfel dezvoltându-ne gândirea algoritmică. Proiectarea aplicației ‘Safe Walk’ ne-a ajutat să ne conectăm cu comunitatea noastră privind problema identificată și, într-un final, să îi găsim și creăm o soluție funcțională” au transmis reprezentantele echipei.

Aplicație pentru persoanele care suferă de demență

O altă echipă câștigătoare, cu numele de S4G3Tech, a fost aleasă de Fitbit. Fetele sunt eleve la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” și la Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București și au dezvoltat aplicația Minder.

Această aplicație este menită să ajute persoanele care suferă de demență, punând la dispoziție exerciții de memorie, cu întrebări generale, dar și specifice.

Elevele își propun să ofere pacienților posibilitatea de a folosi o aplicație în limba română pentru a-i ajuta să asocieze chipul persoanelor dragi cu numele acestora și pentru a le prezenta tutoriale despre sarcini zilnice simple.

Teodora Trotea este reprezentanta echipei. Ea spune că fetele erau preocupate de ”mental health” și au aflat de la psihiatrul Ioan Mirea, cât de serioasă este problema demenței și a bolii Alzheimer în România. ”Nu trebuie să ai neapărat tu o problemă, sau cineva apropiat ție, ca să îți pese de ceilalți”, spune Teodora.

Echipa este compusă din Gabriela Florentina Alexa, Larisa Sîrbu, Teodora Trotea, Sabina Luca și Alessia Borangic. Fetele s-au documentat și s-au organizat. Trei au lucrat la aplicație, iar alte două la partea administrativă, inclusiv la un business plan.

”Perioada actuală ne-a învățat importanța legăturilor interumane și ne-a arătat cât de repede se pot pierde. Astfel, trăind într-o comunitate apatică, am decis că trebuie să ne amintim să ne pese. Așa a luat naștere aplicația noastră, Minder, care este special concepută pentru persoanele care suferă de Alzheimer sau demență”, a transmis echipa S4G3Tech.

Teodora spune că speră ca până la sfârșitul acestui an, aplicația lor să fie disponibilă pentru public și speră în parteneriate cu medici și specialiști din sistemul public și privat de sănătate.

Aplicația este destinată pacienților, familiilor lor și medicilor, care vor putea gestiona cu ajutorul ei mai mulți pacienți și vor putea observa evoluția și istoricul bolii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Dacă un hărțuitor ar citi salata de mai sus ar alege sa nu apese butonul “stop”. Wow, jurnalistul tocmai a trântit mucii in “șmecheria aplicației”, ca sa nu mai vorbim de spiritul civic românesc care e renumit pentru absenta lui desăvârșita. O sa se înghesuie sa apere o femeie căreia ii suna telefonul.

  2. Felicitări fetelor! Pe când o aplicație prin care o fată să recunoască un coate goale ce are doar meclă și tupeu și nimic în zeama de sub scoarța cerebrală. Păcat că revistele feminine atunci când nu prezintă povești siropoase popularizează doar purtătoare de sâni mari și picioare lungi ce urcă sau coboară din vile și mașini scumpe. Plus interviuri cu aceste păpuși gonflabile . Dacă priviți cu atenție pozele fetelor IT aveți un etalon ce împletește frumusețea feminină cu privirea inteligentă insuficient exploatat de revistele de specialitate. Constat că aici nu comentează nimeni. Dacă prezentau o „asistentă” era înghesuială.

  3. E perfect sa ai si un hobby care sa nu creasca si mai mult dependenta de telefon smart.
    Un soft care sa te apere de indiferenta functionarului public de la ghiseul primariei sau finantelor publice daca i te adresezi fara o copie xerox a cartii de identitate nu face nimeni….🤔

  4. In lumea normala, trebuie apelat numarul de urgenta, dar in tara asta, chiar nu mai ai cu cine.

  5. Felicitari pentru idei si pentru munca depusa!

  6. Ar putea fi imbunatatita mult in privinta timpului de reactie. Cand se intampla o agresiune, secundele scurse pana scoti telefonul si activezi aplicatia sunt esentiale. O bratara subtire cu camera si microfon wireles cu 2 butoane de panica dedicate care pot activa super rapid inregistrarea silentioasa in cloud cu sau fara alarma telefonului ar fi mult mai discreta si rapid de actionat. Butonul fara alarma sa-ti permita sa inregistrezi doar fata si vocea agresorului ca proba in instanta fara sa-l previi ca ceva se intampla .
    In optiunea cu activarea soneriei telefonul face zgomot fara sa fie scos la vedere si fara acel timp mort iar inregistrarea audio video va ramane si in cardul bratarii in cazul in care telefonul este smuls sau distrus sau in cazul in care nu exista optiunea de a fi incarcat in cloud…
    A avea primele secunde cu fata si vocea agresorului e esential.