G4Media.ro

„Licență pentru a ucide”: Mari metropole europene cer Parlamentului European standarde mai…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

„Licență pentru a ucide”: Mari metropole europene cer Parlamentului European standarde mai stricte privind norma Euro 7

Peste zece orașe europene importante, printre care Paris, Roma și Bruxelles, au înaintat luni o petiție Parlamentului European prin care solicită standarde mai stricte „privind calitatea aerului și emisiile provenite de la autovehicule”. Petiția intervine într-un moment în care un nou regulament votat de cele 27 de state membre privind emisiile de gaze de eșapament ale autovehiculelor urmează să fie negociat cu Parlamentul European, care încă nu și-a definit poziția, potrivit BFM TV.

Statele membre – conduse în special de Franța și Italia – au exclus o înăsprire a standardelor actuale, pe motiv că aceasta ar putea încetini investițiile producătorilor în vehiculele electrice. Prin urmare, au optat pentru o abordare mai puțin strictă decât propunerea prezentată de Comisia Europeană în noiembrie 2022, care viza reducerea semnificativă a emisiilor de oxizi de azot (NOx) și de particule fine ale vehiculelor.

Primarii care au semnat „plângerea” inițiată de orașul Paris consideră că propunerea adoptată de statele membre ale UE la sfârșitul lunii septembrie „reprezintă un pas înapoi și un eșec în ceea ce privește integrarea standardelor OMS privind calitatea aerului și emisiile autovehiculelor”. Roma, Bruxelles, Zagreb și Krizevci (Croația), precum și Bordeaux, Montpellier, Besançon și zona metropolitană Lyon au semnat petiția inițiată de primarul Parisului, Anne Hidalgo. „Noi, reprezentanții marilor orașe europene, care adăpostesc 75% din populația Europei, nu putem accepta o astfel de negare a democrației și un astfel de scandal”, susțin ei în petiție, cerând „un standard ambițios, în conformitate cu cele stabilite de OMS”.

Acest text referitor la standardul Euro 7, un standard european de emisii menit să reducă poluarea cauzată de trafic, urmează să se aplice din 2025, înlocuind Euro 6, și va clasifica toate autoturismele și vehiculele grele de marfă, indiferent de tipul de motor, în funcție de nivelul emisiilor poluante. „În loc să îi forțeze pe acești constructori (de automobile) să se alinieze la un standard ambițios, Europa se pregătește să se alinieze la cererile și interesele lor”, afirmă primarii semnatari, prevăzând că „neînăsprirea standardului astăzi ne-ar condamna să suferim emisiile acestor vehicule până în 2050”.

„Dacă ar fi adoptat, standardul Euro 7 ar acorda o licență pentru a polua și, prin urmare, pentru a ucide prin eludarea standardelor OMS, iar acesta ar fi noul scandal de sănătate publică la scară europeană”, susțin ei.

În fiecare an, poluarea aerului este responsabilă pentru 70.000 de decese în UE.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu mai sunt preluate comentariile?

  2. De ce Roma? Eu aș cere pentru Napoli, străzi mai pline de hârburi, motorete și scootere pe benzină nu există nici în India.

  3. Vai, ce dramatic. Asa se cheama acum primarii eco, mari metropole?
    Statistica ii contrazice, se traieste mai mult in marile orase decit in zonele „curate” de la tara.
    Si s-ar trai si mai mult daca ar fi aerul mai curat, mi se va raspunde. Probabil ca nu, dupa 80 de ani sintem deja in zona in care prelungirea vietii se datoreaza medicatiei, nu naturii. Cind vom ajunge sa fim tineri si pe picioarele noastre la 150 de ani atunci s-ar putea sa merite efortul.