Licitaţie pentru hainele poliţiştilor: costume, șepci, pălării și mănuși / Valoarea estimată este de până la 20 de milioane de lei
Ministerul Afacerilor Interne anunţă pe SEAP licitaţie pentru articole de echipament destinat poliţiştilor din cadrul Aparatului Central, al Inspectoratului General pentru Imigrări şi al unor structuri din subordinea MAI, informează Agerpres.
Valoarea totală estimată este cuprinsă între 374.523 – 20.585.175 lei.
Este vorba despre o achiziţie comună, pentru 19 instituţii, printre care se numără: Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Inspectoratul General pentru Imigrări, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, Direcţia Generală Anticorupţie.
În vederea evaluării ofertelor, vor fi luate în calcul componenta financiară – 30%, rezistenţa echipamentelor 60%, garanţia suplimentară a produselor 10%. Durata contractului va fi de 24 de luni.
Acordul-cadru este împărţit în patru loturi:
– costum şi şapcă din stofă reprezentare pentru chestori, comisari, inspectori şi agenţi; între 358 – 20.047 bucăţi, la o valoare estimată între 185.639 – 9.508.800 lei fără TVA;
– costum şi şapcă din stofă ceremonialuri pentru chestori, comisari, inspectori şi agenţi; între 358 – 20.045 bucăţi, la o valoare estimată între 177.084 – 9.069.825 lei fără TVA;
– pălărie uniforma de reprezentare şi ceremonialuri pentru femei – chestori, comisari, inspectori şi agenţi; între 50 – 7.800 bucăţi, la o valoare estimată între 8.050 – 1.255.800 lei;
– mănuşi din piele pentru uniforma de reprezentare şi ceremonialuri; 50 – 10.010 bucăţi, la o valoarea estimată între 3.750 – 750.750 lei.
Termen limită pentru primirea ofertelor: 5 septembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu