G4Media.ro

Liderii din PPE l-au felicitat pe Klaus Iohannis pentru succesul referendumului pe…

Liderii din PPE l-au felicitat pe Klaus Iohannis pentru succesul referendumului pe justiţie

Liderii statelor UE afiliaţi Partidului Popular European, reuniţi la Bruxelles înainte de reuniunea informală a Consiliului European, l-au felicitat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru succesul referendumului pe teme de justiţie de duminică, informează marţi un comunicat al PPE, citat de Agerpres.

„Statul de drept, justiţia independentă şi lupta împotriva corupţiei sunt valori democratice europene centrale. Rezultatul demonstrează cu claritate că poporul nu tolerează tentativele guvernului socialist de a eroda democraţia şi sistemul judiciar”, a declarat preşedintele PPE, Joseph Daul, citat în comunicat.

Referendumul pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis a îndeplinit ambele condiții pentru a fi validat, atât cvorumul de prezență, cât și pragul de 25% voturi valide. La ambele întrebări de la referendum, peste 89% din voturi au fost DA.

Rezultatul final al referendumului pe justiție urmează să fie trimis Curții Constituționale care, potrivit legii proprii de funcționare, decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului, stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia.

Foto: Joseph Daul, președintele PPE / Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Si pe Hunor Kelemen nu?

  2. Dar in ce țara cu mafioți si structuri criminale organizate ce comit asasinate si atrocitati asupra populației nu trece un referendum pe fapte penale?

  3. Pacat ca lui Daddy ii inchid gardienii aia rai televizorul la ora 22.

    Dar probabil ca e o masura de prevenire a infarctului miocardic.
    De-ar vedea Dragnea ce discutii sunt acum in sediul PSD sau cat de veseli sunt Gadea, Badea si Ciuvica la „Sinteza zilei”, n-ar supravietui nici macar perioadei de carantina!

    • Oricum serveste numai ProTV, de RTV cu bascalia pensiilor, si Antena3 cu bascaliile lui Gadea si Ciuvica nu vrea sa mai auda.

  4. postacii PSD se sinucid cu ritual la auzul veştii

  5. …chiar….nu vom mai vedea mizerii de la postaci pentru ca se taie fondurile de „promovare” ale PSD, ba chiar poate se schimba si sefii lor din PSD? Muhaha :)))

  6. Pentru mizeria din sud, unde au lucrat cu PSD, PNL a demonstrat un caracter josnic, dand voturi UDMR. Singura sansa pentru Romania este USR – PLUS! Vin prezidentialele…abia asteptam!