G4Media.ro

Liderii partidului „Împreună pentru Moldova” propun formarea unei alianţe largi la Iaşi,…

Sursa Foto: Partidul România Împreună

Liderii partidului „Împreună pentru Moldova” propun formarea unei alianţe largi la Iaşi, alături de USR, PLUS şi PMP, care să învingă PSD şi PNL la alegerile locale

Partidul „Împreună pentru Moldova“, fondat de reprezentanţii uneia dintre mişcările civice care militează pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, propune realizarea unei alianţe la Iaşi, alături de USR-PLUS şi PMP, care să învingă PSD şi PNL la alegerile locale, transmite News.ro.

Reprezentanţii partidului „Împreună pentru Moldova“ susţin, într-un comunicat de presă, că „Iaşiul a fost capturat în ultimii 20 de ani de grupuri de interese, cu concursul clasei politice“ şi că este nevoie de o alianţă largă care să se opună atât PSD, cât şi PNL.

„Invităm la discuţii şi negocieri toate partidele politice locale din opoziţie pentru a crea o mişcare politică, care să-şi asume câştigarea alegerilor locale şi judeţene la nivelul Iaşiului. Invitaţia noastră se adresează celor de la USR, PLUS şi PMP“, afirmă preşedintele partidului „Împreună pentru Moldova“, Ionel Apostol.

Potrivit liderilor „Împreună pentru Moldova“, „cârdăşia găştilor cu interese în economia locală au distrus tot ce înseamnă moralitate într-un oraş cu o istorie de peste 600 de ani“.

„Centru universitar important al României, al doilea oraş ca populaţie după Bucureşti, Iaşiul a ajuns într-o izolare economică din lipsa unei legături comerciale directe între Moldova şi vestul Europei, adică o autostradă care să faciliteze orientarea investitorilor occidentali către oraşul nostru. Toată această degradare continuă a imaginii Iaşiului la nivel naţional şi european se datorează celor două partide care au susţinut politica falimentară a acestui oraş, adică PSD+PNL, sprijinite de către sateliţii lor, Pro România şi ALDE“, se precizează în comunicatul partidului “Împreună pentru Moldova“.

Vicepreşedintele asociaţiei “Împreună pentru A8“ Cătălin Urtoi, unul dintre iniţiatorii noului partid, a declarat pentru News.ro că a avut deja unele discuţii cu şefii locali USR, PLUS şi PMP şi că sunt „semnale bune“ că alianţa ar putea fi constituită.

„Discuţiile vor continua, noi suntem optimişti. Apele trebuie separate în politica ieşeană“, a mai afirmat Cătălin Urtoi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

22 comentarii

  1. Nu mai merge lumea la vot bai nea cutare ca se moare de covid voi nu ai auzit ca pademia tine pina dupa alegeri

    • Foarte adevarat ! Cetatenii peste 65 de ani trebuie sa ramana in casa. Nu este nicio problema, pot sa voteze la anu’ . Cei pana in 65 de ani pot sa mearga linistiti la vot. Daca aveti peste 65 de ani STATI IN CASA la urmatoarele alegeri ! Nu vrem sa va pierdem pentru un amarat de vot !

  2. Identific un individ acolo, un mare trădător, un vânzător. Da, e marius stan care a distrus Oțelul, cea mai frumoasă campioană a României.

  3. De unde au mai aparut si astia????

  4. PMP, voi sunteti seriosi?

  5. e o idee foarte bună, dovadă sunt trolii psd de deasupra acestui comentariu

  6. impreuna pentru Moldova si udmr vor sa rupa Romania in 2, oricum lumea buna intelege ca in afara de PNL, USR+Ciolos nu ai pentru cine vota anul asta

  7. Nu înțeleg măsura de a închide parcurile după ora 10 p.m.

  8. Da, da, cu Tolomac si tizu’ Basexu 🤣

  9. PLUS si USR sunt noua stângă cu tot discursul mainstream. globalist, PC, neomarxist.
    PMP e dreapta cu tendințe conservatoare.

    Nu se poate amesteca ulei cu apă.

    Să terminăm cu iluzia că nu există valori si principii ci doar război de partide.
    Și de ce să lovești PNL-ul? Sunteti siguri c-ati terminat cu PSD-ul si vreti repede guvern PLUSR? S-ar putea să fie manevra cu care reabilitați PSD-ul si ii dati șansa unei refaceri pe divizarea voastră

    • Aline, Bai rahat cu ochi, lasa-ne cu fraze copiate de pe google !
      Coboara bai boule in viata reala si vezi cat „bine” au facut PSD si PNL in general acestei, tari si Moldovei in special !
      PS Apropo, stii sa te legi in X la sireturi ? Dar esti studentas la SNSPA ! :)))))))))))

  10. Numarul de voturi al Aliantei cu Pricina s-ar tripla daca ar racola si galeria lui FC Botosani.

  11. Mars , ma !

  12. Na pozna ! Uite cine m-a trezit !

  13. @Aline, taci dreq cu marxismul tau cu tot. Habar n ai pe lume traiesti prietene.. auzi la el.. DE CE SA LOVESTI PNL? uite deaia ba ca de 15 ani tot ei si PSD ul naibii s au infructat din ciolan , si oamenii de rand si au luat o in fund… votam si pe altii ca de astia vechi ne am saturat. Hai pa!

  14. E „frumusel ” ?

  15. Uuuups, dupa model psd si paruski, PNL si-a tras un troll center.

  16. ce-i drept imi place ideea unui parlament fara USL