Liderii PNL au validat cea mai mare parte a persoanelor care urmează să ocupe funcții de secretari de stat și șefi de deconcentrate
Liderii PNL, reuniți sâmbătă în ședința Biroului Politic Național (BPN), au validat prin vot 72 dintre propunerile făcute de organizațiile județene pentru ocuparea funcțiile de secretari și subsecretari de stat, precum și de șefi de deconcentrate.
”Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie. (…) Am supus validării BPN 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului. Am susţinut în continuare reprezentanţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus, de asemenea, am susţinut reprezentanţi noi”, a declarat Ludovic Orban la finalul BPN.
Orban a mai spus că unele dintre candidaturile primite din teritoriu nu au fost acceptate.
”Avem situaţii în care nu am finalizat evaluarea în cazul unor candidaţi sau verificările procedurale necesare pentru astfel de poziţii. De asemenea, avem situaţia unor candidaţi unde Comisia de evaluare nu a fost de acord. Le vom comunica organizaţiilor aceste situaţii unde am considerat că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile de profesionalism. Aş prefera să nu dau exemple pe tema asta. Vom aştepta alte nominalizări. Sunt convins că vor exista alte nominalizări care vor respecta exigenţele stabilite împreună”, a precizat Orban.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu