Liderii PNL se întrunesc azi în ședința Consiliului Național pentru a stabili calendarul alegerilor interne. Florin Cîțu a dat tot mai multe semnale că l-ar putea contracandida pe Ludovic Orban la șefia partidului / Premierul face un anunț la ora 10:00
Consiliul Naţional al PNL se reuneşte duminică, principalele puncte pe ordinea de zi fiind stabilirea procedurilor de alegeri în partid, stabilirea datei congresului şi convocarea acestuia.
Premierul Florin Cîţu, în calitate de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), va susţine duminică, la ora 10,00, o declaraţie de presă la sediul partidului din Aleea Modrogan nr 1.
Consiliul Naţional al PNL va avea loc duminică, începând cu ora 11,00, în Grădina de vară Herăstrău (Amfiteatru) a Teatrului „Constantin Tănase”, Parcul Herăstrău din Bucureşti.
Biroul Executiv al PNL a decis, la începutul acestei săptămâni, declanşarea procedurilor de alegeri în partid, iar data propusă pentru congres este 25 septembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.
„Biroul Executiv a luat decizia de a declanşa procedurile de alegeri în PNL. Data propusă pentru congres este 25 septembrie. Numărul total de delegaţi va fi de 5.000. Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naţionale, înseamnă alegerea conducerii la toate nivelurile. Ca şi calendar propus: în perioada 1-15 iunie vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local. În perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, conferinţe la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel judeţean, şi data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statului, pentru campania pentru congres”, a precizat Orban.
El a adăugat că procedura de convocare a congresului va fi finalizată în şedinţa Consiliului Naţional, care are loc duminică.
„Noi vom organiza congresul în funcţie de situaţia epidemiologică. Ce pot să spun este că vom cere pentru participanţi, la toate adunările publice care se vor organiza, să fie vaccinaţi sau să aibă testul la zi, în conformitate cu situaţia de alertă. Dacă nu ne va permite reglementarea aferentă stării de alertă să-l organizăm la interior, îl vom organiza în aer liber”, a mai precizat Orban.
Ciprian Ciucu: Florin Cîțu mi-a cerut direct susținerea la Congresul PNL/ Și domnul Orban, prin Violeta Alexandru
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat, sâmbătă după-amiază, la emisiunea ”În fața ta”, la Digi24, că Florin Cîțu i-a cerut direct susținerea politică pentru Congresul PNL, acolo unde premierul ar urma să candideze împotriva lui Ludovic Orban.
Ciucu a mai declarat că și actualul președinte al PNL și șef al Camerei Deputaților i-a cerut susținerea prin Violeta Alexandru, liderul PNL București.
Întrebat dacă vrea să candideze pentru o funcție în PNL la Congresul ce are să vină, Ciucu a declarat că înainte să ia o decizie vrea să poarte discuții cu președintele Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Florin Cîțu.
Ludovic Orban: Este evident că există această aşteptare, posibilitate, ca domnul Cîţu să îşi depună candidatura la funcţia de preşedinte al PNL
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că există o aşteptare ca actualul premier, Florin Cîţu, să candideze la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, la Congresul partidului. Orban a făcut un apel ca, acolo unde există competiţie, candidaţii să facă o campanie pozitivă, în cadrul partidului.
„Este evident că există această aşteptare, posibilitate, ca domnul Cîţu să îşi depună candidatura la funcţia de preşedinte al PNL. Asta e decizia dânsului, eu nu îmi permit să comentez, eu mi-am anunţat candidatura şi îmi fac campanie în mod pozitiv, convingându-i pe colegii mei din PNL că am o viziune şi un proiect serios atât pentru PNL, cât şi pentru România”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în judeţul Mureş.
Liderul PNL a adăugat că este liber la competiţie la toate nivelurile, în cadrul partidului.
„E liber la competiţie, la toate nivelurile. Şi la nivel local şi la nivel judeţean. Singurul lucru pe care mi-l doresc e ca peste tot unde avem competiţie, candidaţii să facă o campanie pozitivă, bazată pe proiecte, pe obiective şi mai puţin o campanie în care să îşi atace colegii”, a declarat Orban.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii