G4Media.ro

Liderii separatiști din Donbas suspendă mobilizarea militară / Ei susțin că au…

Sursa foto: ANATOLII BOIKO / AFP

Liderii separatiști din Donbas suspendă mobilizarea militară / Ei susțin că au ocupat zonele pe care le revendicau

Liderii separatişti ai regiunii Doneţk, din estul Ucrainei, au anunţat luni că suspendă mobilizarea militară, informează DPA, citată de Agerpres.

”A fost ocupat numărul de zone dorit”, a declarat liderul autoproclamatei ‘Republici Populare Doneţk’, Denis Puşilin, la postul public de televiziune rus.

Acesta a fost obiectivul apelului la luptă, a precizat el, potrivit căruia, cu sprijinul forţelor ruse, în ultimele zile insurgenţii din Doneţk şi Lugansk au cucerit teritorii controlate de armata ucraineană.

Puşilin a spus că acum eforturile trebuie să se concentreze pe ”componenta umanitară”.

În urmă cu o săptămână, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut independenţa celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, iar ulterior a lansat o amplă invazie militară asupra acestei ţări.

Sursa foto: ANATOLII BOIKO / AFP

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Asta sa o creada el. Va fi trimis de pitic la Kiev sa-si dea viata. Ce crede el, ca e dupa vointa lui?

  2. Ce vrajeala ieftina! Ucrainienii ar treui sa recucereasca aceste 2 teritorii, cat moralul inamicului e la pamant.

    P.S f.m.m M💩tz + clona mea re.tardata, care vor aparea imediat sa comenteze 😂

  3. Amuzant. Nici usturoi n-a mancat nici gura nu-i miroase

  4. Asta asa, de gura lumii, de frica sa nu fie maturati de planeta dupa ce il leaga astia pe Putin …
    Sa le spuna cineva ca Ucraina a distrus jumatate din armata rusiei, astia chiar cred ca vor face ce vor in granitele unui stat suveran?

  5. Armata ucrainiana o sal prajeasca in propria-i untura fara opinci rusesti pe langa el. Si fraierul s-a prins din ce directie bate vantul.

  6. Putin stie? Daca dementul afla va leaga pe toti! =))

  7. Asta e un mesaj pt poporul rus in care anunta ca au castigat si ca armata rusa a reusit sa isi indeplineasca obiectivul. Desi adevaratul scop al acestei invazii nu era asta.

  8. Face parte din sceneta de prost gust a Rusiei. Își pregătesc plecarea sub pretextul ca au atins obiectivele “operațiunii militare speciale”.

  9. Putin pare desprins de lumea reală .
    Și liderii aia din Dombas s-au speriat de el și vor pace !!!

  10. nu suna bine, e clar minciuna, ce mai pun la cale?
    si cu tratativele e doar o tragere de timp, sa-si aprovizioneze trupele ramase in pana si sa intre cu ramata belarusa peste ucrainieni.

    si s-a mai schimbat si timpul, dracu’ sa-l ia, sa moara de frig bietii oameni in adaposturi, sa sufere soldatii.

  11. Chiar dacă vor rămâne „indepe denti” atita timp cit nu sunt recunoscuti ca atare de către lumea întreaga, își vor baga independenta în cur.

  12. Covidul ce mai este cu el ? E sănătos ,bolnav ??

  13. E un nebun putin dacă nul, controleaza nimeni din rusia poate sa se antample o catastrofa mondiala nui de ras ..trebuie oprit de cineva din interior. Altfel e jale..