Liderii statelor G20 promit o distribuire echitabilă a vaccinurilor, pentru a ajuta și țările sărace
Liderii statelor din G20 s-au angajat să depună ”toate eforturile” pentru a asigura o distribuire echitabilă a vaccinurilor împotriva COVID-19 în lume şi pentru a susţine ţările sărace ale căror economii au fost afectate de criza sanitară, transmite duminică AFP, citată de Agerpres.
”Am mobilizat resurse pentru a răspunde nevoilor de finanţare imediate în domeniul sănătăţii mondiale în scopul susţinerii cercetării, dezvoltării, fabricării şi distribuirii de diagnostice, tratamente şi vaccinuri sigure şi eficiente contra COVID-19”, au susţinut liderii ţărilor G20 în declaraţia finală a unui summit organizat sâmbătă şi duminică de Arabia Saudită prin videoconferinţă.
În contextul în care ţările cele mai bogate îşi planifică programe de vaccinare, SUA intenţionând să lanseze o astfel de campanie la începutul lunii decembrie, experţii au avertizat că ţările în curs de dezvoltare întâmpină obstacole care ar putea priva numeroase persoane de prima protecţie contra SARS-CoV-2.
Astfel, s-au înmulţit apelurile ca G20 să contribuie la acoperirea unui deficit de finanţare de 4,5 miliarde dolari în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a garanta accesul tuturor la teste, tratamente şi vaccinuri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank