Liderii statelor membre ale UE au decis sancționarea Turciei după conflictul din Mediterana de Est
Liderii statelor membre ale UE, reuniţi joi la Bruxelles în cadrul summitului Consiliului European, au decis să sancţioneze acţiunile „ilegale şi agresive” ale Turciei în Marea Mediterană împotriva Greciei şi Ciprului, informează AFP citând un purtător de cuvânt al Consiliului European.
„Măsurile hotărâte vor fi sancţiuni individuale şi se vor putea decide măsuri suplimentare dacă Turcia îşi continuă acţiunile”, a explicat un diplomat european.
O listă de nume va fi întocmită în următoarele săptămâni şi va fi supusă aprobării statelor membre, conform concluziilor adoptate de participanţii la summit.
Liderii europeni l-au mandatat pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, să le raporteze până cel târziu în martie 2021 cu privire la evoluţia situaţiei şi să propună în acel moment, dacă va fi necesar, extinderea sancţiunilor la alte persoane sau companii.
„Ideea este să strângem şurubul treptat”, a precizat diplomatul european citat de AFP.
Subiectele de dispută cu Turcia s-au înmulţit. Ankara s-au angajat în acţiuni provocatoare împotriva Greciei şi a Ciprului, dar şi militar în conflictele din Libia, Siria şi Nagorno-Karabah.
În acelaşi timp, Turcia este membră a NATO, unde Ankara contează pe o mulţime de susţinători.
În cadrul discuţiilor din summitul de la Bruxelles s-au exprimat toate sensibilităţile. Lipsa consensului a făcut imposibilă adoptarea de sancţiuni economice împotriva unor sectoare de activitate, precum şi aprobarea cererii Greciei de a se impune Turciei un embargo asupra armelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii