Liderii statelor membre UE au convenit să continue actuala politică privind migrația / Viktor Orban spune că a fost un summit „furtunos“
Şefii de stat sau de guvern din statele Uniunii Europene au constatat la Consiliul European de iarnă din 13 – 14 decembrie de la Bruxelles progrese în actuala politică a UE privind migraţia, sugerând că vor menţine cursul actual, centrat pe controlul frontierelor externe, combaterea traficului de persoane şi cooperarea cu statele terţe, relatează agenţiile dpa şi EFE, în timp ce premierul ungar Viktor Orban a declarat, potrivit agenţiei MTI, că au „convenit să le dea migranţilor mai mulţi bani şi mai multe drepturi“, transmite Agerpres.
Conform declaraţiei finale a summit-ului, actualele politici au permis reducerea semnificativă a sosirii migranţilor în UE, comparativ cu vârful valului migrator din anii 2015-2016.
Liderii europeni au subliniat şi actualele eforturi privind consolidarea frontierelor externe ale UE şi cooperarea cu statele terţe, cu obiectivul de a gestiona mai bine sosirea migranţilor.
Dar statele UE rămân în continuare pe poziţii divergente la mai multe capitole ce privesc migraţia, cum ar fi cel legat de reforma regulamentului Dublin şi stabilirea unei politici comune de azil, în special din cauza punctelor de vedere diferite privind instituirea unor cote de refugiaţi.
Un alt subiect de divergenţă este planul de extindere a misiunii Frontex. Comisia Europeană a propus în septembrie ca efectivele acestei misiuni să ajungă până în anul 2020 la circa 10.000 de membri. Dar liderii europeni au recunoscut recent că realizarea acestui obiectiv va necesita mai mult timp, mai ales că unele state membre se tem că sporirea atribuţiilor acestei misiuni le va diminua controlul suveran asupra propriilor frontiere.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz, a cărui ţară deţine până la finele acestei luni preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a confirmat că unele state membre se împotrivesc extinderii misiunii Frontex. Dar „credem în continuare că aceasta este calea corectă“, a insistat el.
La rândul său, premierul ungar Viktor Orban a spus într-un mesaj video postat pe Facebook că summit-ul european a început paşnic şi „părea să fie jovial“, dar apoi a devenit mai degrabă furtunos.
Mai mulţi lideri „au atacat“ Ungaria în problema migraţiei şi au încercat să forţeze măsuri menite să „ofere mai mulţi bani şi mai multe drepturi migranţilor şi să suprime vocea ţărilor care se opun migraţiei“, a mai afirmat Orban.
Migraţia rămâne un subiect sensibil în contextul alegerilor europene ce provoacă temeri cu privire la creşterea popularităţii partidelor naţionaliste. Deşi valul migrator înspre UE s-a diminuat în Grecia şi Italia, acesta a crescut în Spania, în zona de vest a Mediteranei.
Sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii