G4Media.ro

Liderii UE Charles Michel și Ursula von der Leyen merg luni la…

Sursa: Consiliul European

Liderii UE Charles Michel și Ursula von der Leyen merg luni la Seul, prima lor vizită în Coreea de Sud

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, merg luni în vizită la Seul, unde se vor întâlni cu preşedintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, relatează AFP, citată de Agerpres.

Liderii europeni, care au participat la summitul G7 de la Hiroshima, Japonia, se află în prima lor vizită în această ţară din Asia de Est.

Discuţiile lor vor acoperi numeroase subiecte: de la economie la războiul din Ucraina, dar şi programele de înarmare nucleară ale Coreei de Nord.

„Uniunea Europeană şi Coreea de Sud urmează să-şi exprime sprijinul puternic comun pentru menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli”, a precizat Consiliul European într-un comunicat.

Coreea de Sud, al nouălea cel mai mare exportator de arme din lume, a oferit ajutor umanitar Ucrainei. Ea a vândut, de asemenea, o mie de tancuri K2 şi obuziere autopropulsate Poloniei, care ajută în mod activ Kievul în lupta împotriva ofensivei ruse.

Politica sud-coreeană constă, în general, în a nu furniza arme ţărilor aflate în conflict.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică, în marja summitului G7, cu omologul său sud-coreean, care i-a promis că va oferi ajutor suplimentar Ucrainei, inclusiv echipamente de deminare şi ambulanţe, potrivit biroului preşedintelui Yoon.

Discuţia între cei doi lideri a survenit la câteva zile după ce preşedintele Yoon a primit-o la Seul pe Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...