G4Media.ro

Liderii UE se tem în privat de efectele scandalului din Parlamentul European.…

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Liderii UE se tem în privat de efectele scandalului din Parlamentul European. Iohannis le-a spus că ar putea avea un impact asupra întregii Uniuni Europene (surse, Politico)

Preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a spus liderilor europeni, în spatele uşilor închise, că scandalul de corupţie din Parlamentul European ar putea avea un impact asupra întregii Uniuni Europene, dar şi-a exprimat, totodată, încrederea că Parlamentul va fi capabil să gestioneze problema şi să facă reformele necesare, au declarat doi oficiali familiarizaţi cu discuţia, scrie cotidianul Politico.eu, citat de news.ro.

În timp ce mulţi diplomaţi par a se mulţumi cu ideea de a lăsa ancheta de corupţie – care implică un posibil trafic de influenţă în Parlamentul European – pe seama autorităţilor belgiene, liderii UE au părut, joi, mai îngrijoraţi, potrivit mai multor oficiali şi diplomaţi care au vorbit cu jurnaliştii publicaţiei POLITICO.

Presa nu face decât să întrebe despre corupţie, iar UE are nevoie de un răspuns, şi-a avertizat premierul olandez Mark Rutte colegii europeni în timpul unei discuţii cu uşile închise, potrivit a doi diplomaţi.

Colegul său din Letonia, Krišjānis Kariņš, a îndemnat la vigilenţă, pentru a se asigura că problema nu se infiltrează şi în alte instituţii ale UE, a declarat unul dintre oficiali. El şi-a sfătuit totodată colegii să nu propage naraţiunile eurosceptice despre faptul că întregul sistem UE ar fi degradat, a adăugat oficialul.

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, confruntată cu întrebări despre scandal din partea liderilor UE, a subliniat că răspunsul lor va juca un rol în modul în care publicul percepe criza. Ea şi-a apărat propriul teritoriu, spunând că marea majoritate a deputaţilor europeni sunt funcţionari dedicaţi, care nu sunt responsabili pentru comportamentul neadecvat al unora. Ea a promis că se va asigura că deputaţii europeni vor declara în viitor toate invitaţiile şi cadourile primite de la guvernele străine.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. daca le-a explicat chiar lacheul lui felix , pai au de ce sa se teama!

  2. Dar despre pericolul privind unitatea Uniunii Europene și „coada de topor” Austria, prietena Kremlinului, care tocmai și-a manifestat anti-europenismul cu ocazia votului împotriva aderării României la Schengen, nu a vorbit domnul Președinte?

    Păi, și asta are un impact asupra Uniunii… Iar dacă nu se recunoaște, este cu atât mai grav.

  3. Sigur, sa se teama, ca vine DNA-ul european și peste ei. Și iohanis de ce e îngrijorat, ca el nu e in Parlamentul european, sau plănuia sa se ducă dar acum se mai gandeste? Dacă ești cinstit n-ai de ce sa îți fie teama, e chiar un semn de sanatate ca vezi ca funcționează instituțiile europene și nu sunt complet amorțiți.

  4. Din experiența romanesca din Parlament, câțiva parlamentari arestați nu este o problema.
    Dimpotrivă, asta arata ca „organele” funcționează.

  5. Tandala, daca cumva apar proteste masive anticoruptie in Europa, urca-te pe ele imbracat in geaca rosie, si, de te va baga cineva in seama cu vreo sinecura la Bruxelles, urineaza apoi pe cei pe care pretinzi ca ii asculti si reprezinti, precum ai facut in Romania, un mod cum nu se poate mai caracteristic de a incheia Marele Nimic reprezentat de cele doua manadate de ratacit prin Cotroceni intre doua calatorii de placere.

  6. coruptia acolo e de multi ani inca de pe timpul lui severin …si ?

  7. Sărmanii de ei, le ţâţâie fundul de „teamă”!!!