G4Media.ro

Liderul de dreapta moderat Luis Montenegro va conduce un premier minoritar în…

Sursa foto: Pexels

Liderul de dreapta moderat Luis Montenegro va conduce un premier minoritar în Lisabona, cu o extremă dreapta în plin avânt

Liderul de dreapta moderat Luis Montenegro a fost numit prim-ministru al Portugaliei în noaptea de miercuri spre joi, dar, din cauza victoriei sale la limită în alegerile legislative din 10 martie, se vede nevoit să formeze un guvern minoritar şi să se descurce cu o extremă dreaptă aflată într-un progres clar, transmite AFP, citată de Agerpres.

Acest avocat de 51 de ani şi parlamentar experimentat îi va urma socialistului Antonio Costa, aflat la putere de la sfârşitul anului 2015.

Candidatul Alianţei Democrate (AD) va prezenta miercurea viitoarea componenţa guvernului său, urmând să intre în funcţie pe 2 aprilie, a spus el presei în cadrul unei scurte declaraţii la finalul unei întâlniri cu Preşedintele Republicii, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa.

Conform rezultatelor finale anunţate în acelaşi timp, care au făcut posibilă alocarea celor patru locuri în circumscripţiile străine, AD a câştigat alegerile cu o marjă foarte mică faţă de Partidul Socialist (PS).

Partidul lui Luis Montenegro a primit 28,8% din voturi şi 80 de mandate dintr-un total de 230. Va rămâne aşadar departe de pragul de 116 aleşi care ar fi asigurat majoritatea absolută, dar Montenegro a declarat deja că este pregătit să formeze un guvern minoritar.

Surprins de demisia premierului în exerciţiu Antonio Costa, care nu a obţinut un nou mandat după ce a fost citat într-o anchetă pentru trafic de influenţă, PS s-a clasat pe locul al doilea cu 28% din voturi şi 78 de mandate.

În Portugalia, executivul nu are nevoie de un vot de încredere în Parlament pentru a intra prelua funcţia.

Luis Montenegro are planificat să se deplaseze la Bruxelles pentru a participa la o reuniune a Partidului Popular European (PPE) joi dimineaţă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Citez: „Liderul de dreapta moderat Luis Montenegro va conduce un premier minoritar”. G4, voi aveți corectori sau cartofi prăjiți?

    • @ Herr H – Azi parca e jale mai mare prin articolele g4media si nu greseli de tastare, ci unele grosolane, uneori chiar acorduri subiect-predicat.