G4Media.ro

Liderul extremei drepte din Austria se pronunţă pentru reducerea la „zero” a…

Sursa Foto: Facebook

Liderul extremei drepte din Austria se pronunţă pentru reducerea la „zero” a satisfacerii cererilor de azil

Liderul extremei drept austriece Herbet Kickl a declarat sâmbătă – într-un discurs despre politica generală în care şi-a prezentat intenţiile dacă va deveni cancelar, că vrea să reducă la „zero” acordarea azilului pentru migranţi, relatează AFP, transmite Agerpres.

Partidul Libertăţii din Austria (FPO), care a câştigat pentru prima oară alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie, negociază în prezent cu conservatorii pentru a forma un guvern şi a obţine cancelaria în premieră.

„Vom construi Austria noastră ca o fortăreaţă cu cereri de azil respinse, avize de expulzare şi zboruri charter” pentru migranţi, a declarat şeful FPO în faţa unei mulţimi la Vosendorf (Austria Inferioară).

„După părerea noastră, azilul înseamnă protecţie foarte aproape de regiunea în criză” şi nu „migraţie deghizată a persoanelor, bilet de intrare în sistemul social şi acces la cetăţenie”, a adăugat el.

Estimând că numărul cererilor de azil depuse în ultimii ani este „prea ridicat”, el a apreciat că şi în acest domeniu Austria are „nevoie de un zero, ca şi la deficitul zero”.

În acelaşi discurs, Herbert Kickl a reluat temele „îndrăgite” ale ultraconservatorilor precum familia tradiţională, pledând pentru o „revenire la două sexe”, „familiile noastre” fiind „compuse din mamă, tată şi copii”.

Austria a deschis pentru toţi dreptul la mariaj şi la adopţie în 2019.

Comparând Uniunea Europeană care desfăşoară un „comunism climatic” cu „URSS şi marile sale planificări”, el a adus un omagiu generaţiei de după război care a reconstruit Austria „aflată în cea mai mare mizerie”.

Herber Kickl estimează că generaţia sa are obligaţia să transmită celei următoare „prosperitatea” pentru care ea a „muncit dur”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.