G4Media.ro

Liderul juntei militare birmane se va deplasa săptămâna viitoare în Rusia, pentru…

Sursa foto: Kremlin.ru

Liderul juntei militare birmane se va deplasa săptămâna viitoare în Rusia, pentru discuţii economice/ Și China, India, Japonia sau Kazahstan vor participa la forumul economic din Vladivostok

Liderul juntei militare birmane se va deplasa săptămâna viitoare în Rusia, pentru discuţii economice, a anunţat sâmbătă un cotidian oficial al acestei ţări din Asia de Sud-Est, informează AFP.

Min Aung Hlaing va asista la Forumul Economic Internaţional de la Vladivostok, a precizat The Global New Light.

China, India, Japonia sau Kazahstan îşi vor trimite de asemenea reprezentanţi la forum.

Generalul birman va discuta cu responsabili ai guvernului rus, pentru a „consolida şi mai mult cooperarea” şi relaţiile amicale dintre economiile şi guvernele celor două ţări, subliniază cotidianul citat.

Vizita înaltului responsabil birman intervine în condiţiile în care cele două guverne sunt izolate diplomatic: Moscova din cauza invaziei sale asupra Ucrainei, iar Naypyidaw pentru lovitura de stat militară de anul trecut.

După ce un puci a răsturnat în februarie 2021 guvernul civil condus de Aung San Suu Kyi, Myanmarul se confruntă cu sancţiuni occidentale şi cu o degradare a relaţiilor sale diplomatice.

Min Aung Hlaing nu ar urma să fie invitat la summitul liderilor Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), ce se va derula la Phnom Penh în noiembrie, membrii ASEAN fiind nemulţumiţi de lipsa de progrese în soluţionarea crizei politice birmane.

Puciul a cufundat Myanmarul în haos. Aproape 2100 de civili au fost ucişi de forţele de securitate şi peste 15.000 au fost arestaţi, potrivit unui ONG local.

Din februarie, după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, generalii la putere în Myanmar au căutat să-şi întărească relaţiile cu Moscova, principalul lor aliat şi furnizor de arme, declarând că operaţiunile militare ruse în Ucraina sunt „justificate”.

Liderul juntei s-a deplasat într-o „vizită privată” la Moscova în iulie, unde a avut întrevederi cu responsabili din sectorul nuclear şi ai agenţiei spaţiale ruse Roskosmos. Adjunctul lui s-a deplasat la rândul său în Rusia în august.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Birmania? Rușii au ajuns să culeagă fărâmiturile lăsate de francezi. Bravo națiune, halal să-ți fie!

    • Ups, acuma a ajuns sa ne preocupe ce face Rusia , parerea mea este sa ne uitam in ograda noastra, ca nu prea arata bine!!!

    • Ograda ta e prin Urali, etc ruZnac.

    • @Elena Popa. Myanmar (Burma) a fost posesiune engleza din sec IX., incorporata in India. Francezii despre care vorbești erau mai încolo. Indochina( Vietnam, Laos și Cambodgia). Nu e prima oară când bati câmpii. Și vrei sa credem că ai opinii? Dă-i drumu’ și vezi dacă e gata mâncarea că vine, iar, ăla matol si-ti sparge telefonul.

  2. Înseamnă că rușii sunt pr0ști.
    Tocmai ce a dat anunț phutin al tău că așteaptă migranți cu brațele dechise.
    N-ai fost pe fază, fă?

  3. Știi de ce a ajuns occidentul pe marginea prăpastiei ?
    Ca să-i vadă pe rusnaci 😂

  4. Pai daca Zelensky ii consiliază pe europeni, de ce n-ar avea ceva de spus și un birmanez la Kremlin? Daca nato învinge in ucraina atunci poate că ar învinge și în Birmania.