Liderul mișcării „fără mască” din Texas a murit de COVID, după trei săptămâni în care a stat la ATI / Inițial s-a tratat cu vitamina C, zinc, aspirină și ivermectină
Fondatorul mișcării „Apărătorii libertății din San Angelo”, un grup care vrea să pună capăt a ceea ce ei numesc „tirania Covid-19” a murit la 30 de ani, după ce s-a infectat cu SARS CoV-2, scrie Corriere della Sera. Caleb Wallace avea 30 de ani și trei copii, iar soția sa era însărcinată cu al patrulea.
Wallace a murit după ce a petrecut trei săptămâni în terapie intensivă. Soția sa a declarat pentru ziarul San Angelo Standard-Times că atunci când s-a simțit rău pentru prima dată, s-a tratat cu vitamina C, zinc, aspirină și ivermectină. „Caleb a murit în pace. Va trăi pentru totdeauna în inimile și mințile noastre”, a scris doamna Wallace într-o postare pe GoFundMe, unde a strâns fonduri pentru acoperirea facturilor medicale.
Texanul muncea într-o companie care vinde echipamente de sudură în San Angelo și a considerat măsurile anti-Covid ca fiind o invazie a libertății individului de către guvern.
Soția sa purta mască, dar a spus că soțul ei i-a respectat decizia. „Am glumit spunând că el este de o parte și eu de cealaltă și asta ne-a făcut să ne potrivim perfect, ne-am echilibrat reciproc”, a spus ea pentru San Angelo Standard-Times. Femeia a adăugat că cei trei copii au primit vaccinurile normale pentru vârsta lor și că se va vaccina împotriva coronavirusului după ce copilul se va naște la sfârșitul lunii septembrie. „Nu suntem no-vax”, a subliniat ea.
Infecțiile și spitalizările Covid au crescut în Texas de câteva săptămâni. În regiunea Tom Green, care include orașul San Angelo, cazurile au crescut cu 50% în ultimele două săptămâni și internările cu 33%, potrivit New York Times. La Shannon Medical Center, unitatea de terapie intensivă este ocupată în proporție de 70%. Ocuparea medie în SUA a paturilor destinate pacienților COVID este de 68%, în timp ce în Texas este de 94%.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
52 comentarii