Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat testarea unui lansator de rachete îmbunătăţit
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a supervizat testarea unui lansator de rachete îmbunătăţit, au anunţat miercuri media de stat nord-coreene, informează dpa, transmite Agerpres.
Lansatorul de rachete, care a fost testat marţi, a fost „îmbunătăţit tehnic în ceea ce priveşte manevrabilitatea şi capacitatea sa de foc concentrat”, a raportat miercuri agenţia de stat KCNA.
Actualizările s-au dovedit „avantajoase la toţi parametrii, inclusiv în ceea ce priveşte sistemul de ghidare nou aplicat, controlabilitatea şi puterea distructivă”, adaugă KCNA.
De la începutul lui 2022, Coreea de Nord şi-a extins semnificativ testele sale de arme, inclusiv testarea de rachete cu capabilităţi nucleare, amplificându-şi totodată retorica împotriva SUA şi a Coreei de Sud, pe care Phenianul le consideră state inamice.
De asemenea, Phenianul şi-a intensificat cooperarea cu Rusia.
Marţi, un parlamentar sud-coreean a declarat, citând un raport al serviciilor de informaţii, că Phenianul este posibil să fi trimis pe cale maritimă peste 13.000 de containere cu arme către Rusia de la mijlocul lui 2022.
Agenţia sud-coreeană Yonhap a relatat că transporturile ar fi putut conţine peste 6 milioane de obuze de artilerie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank