G4Media.ro

Liderul Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu: „ Vă mulțumesc public pentru…

Sursa/ Captură video

Liderul Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu: „ Vă mulțumesc public pentru mâna frățească întinsă dezinteresat de România într-un moment de cumpănă pentru Republica Moldova”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a ținut miercuri seara un discurs în plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului României în care a declarat că, acum, toate ușile de la Chișinău sunt deschise pentru o colaborare cu România și că este o onoare să se afle la București.

„Vin să vă mulțumesc pentru sprijinul constant și mereu oportun pe care l-a acordat statul român Republicii Moldova pe parcursul a trei decenii de la declararea independenței [a Republicii Moldova față de URSS – n.red.] România este principalul avocat al Republicii Moldova în aspirațiile sale de integrare europeană și sperăm că următorii ani vor fi decisivi în efortul nostru de apropiere de UE”, a declarat Igor Grosu

Președintele Parlamentul de la Chișinău a mulțumit României pentru sprijin mare pe care Bucureștiul l-a acordat pe timpul pandemiei peste Prut.

„Vin să vă mulțumesc public pentru mâna frățească întinsă dezinteresat de România într-un moment de cumpănă pentru Republica Moldova în timpul pandemiei de COVID-19.

Acum un an și jumătate, pandemia ne-a prins cu o guvernare fără legitimitate, coruptă, incompetentă, cu instituții fragile și oameni deznădăjduiți. De aceea, modul exemplar în care a reacționat atunci statul român din puținul pe care îl avea și cu problemele proprii pe care le avea ne-a ajutat foarte mult în combaterea pandemiei. Dar cel mai important, a salvat sute și poate mii de vieți românești. Vă suntem sinceri recunoscători pentru aceasta”, a precizat Grosu.

El a mai spus că acum există la Chișinău o preocupare majoră de cooperare cu România în beneficiul cetățenilor.

„Vin de la Chișinău cu vești bune. După alegerile prezidențiale și cele parlamentare extraordinare Republica Moldiva se întoarce după ani de rătăcire pe drumul cel bun, pe drumul dezvoltării și modernizării de tip occidental. Este drumul care ne va aduce libertate, dreptate, prosperitate în cadrul familei europene. Președinția, Guvern și Parlamentul Republicii Moldova au astăzi un mandat ferm pentru a curăța, dezvolta și deschide țara spre exterior. Nu va fi deloc ușor, dar niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a simțit în Republica Moldova o dorință mai mare, mai sinceră de a aduce politicul în slujba cetățenilor și de a construi un stat puternic cu instituții puternice și eficiente care să lucreze pentru oameni”, a subliniat președintele Parlamentului de la Chișinău.

Igor Grosu a specificat că prioritățile actualei puteri de la Chișinău sunt lupta împotriva corupției și consolidarea statului de stat, întărirea instituțiilor, dezvoltarea economiei prin susținerea antreprenoriatului și crearea unor locuri de muncă generatoare de prosperitate și oportunități pentru oameni de a rămâne acasă.

„Investirea în dezvoltarea comunităților, ca să beneficieze de standarde decente de viață, promovarea unor politici sociale responsabile în special cu cei mai vulnerabili începând cu pensionarii. După zeci de ani în care statul nostru nu a lucrat pentru cetățeni, ci pentru un grup de oameni grupați în jurul celor care au capturat statul, în Republica Moldova a venit timpul schimbării. Acum este timpul să pornim vremurile bune pentru Moldova. Să ne dezvoltăm prin accelerarea integrării europene și să lucrăm foarte strâns cu cei care au expertiza și experiența. Aici, gândul meu vine în primul rând la România. Suntem într-un moment extraordinar al relației noastre bilaterale care la nivel politic și parlamentar, executiv și dar și la nivel societal, compatibilitatea este deplină”, a mai spus Grosu.

Îmi spunea cineva recent că nu este ușor să îi aduni pe români împreună în special atunci când vine vorba despre politică, dar victoria președintelui Maia Sandu din noiembrie 2020 și a Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din 11 iulie 2021 au reușit acest lucru.

El a făcut apel la impulsionarea relațiilor economice și culturale între București și Chișinău

„Acum avem șansa istorică să ne realizăm obiectivele comune spre beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt sigur că în anii următori vom fi foarte ocupați cu toții cu proiecte comune de infrastructură de transport, energetică, educație sau telecomunicații, de sporirea investițiilor care să creeze locuri de muncă, cu încurajarea schimburilor culturale și educaționale. Avem datoria să facem ca oamenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască mai în siguranță și mai bine acasă împreună în Europa unită. În calitate de președinte al Parlamentului sunt sigur că putem face dn relația noastră inter-parlamentară un punct cheie al parteneriatului frățesc și strategic dintre cele două state. Atât în proces de integrare europeană, dar și în abordarea provocărilor pe care le avem cu toții: pandemie, creștere economică durabilă, scăderea populației și creșterea inegalităților economice și sociale. Putem colabora și putem găsi împreună soluțiile cele mai bune. Am încrederea că prin soluțiile concrete pe care le vom găsi și prin instrumentele pe care le avem la dispoziție vom putea atinge obiectivele comune de care au nevoie cetățenii noștri”, a spus Grosu.

Nu în ultimul rând, el a făcut apel la unirea forțelor pentru dezideratul politic al Republicii Moldova de a adera în viitor la Uniunea Europeană.

„Dragi prieteni, Republica Moldova se deschide, Republica Moldova se transformă, Republica Moldova vrea să lucreze pentru securitate, prosperitate și dezvoltare alături de partenerii săi. Mă aflu aici pentru a transmite un mesaj de încredere și de îndemn la acțiune: hai să dăm mână cu mână și să construim un viitor comun aici la noi acasă în Europa!”, a conchis liderul Parlamentul de la Chișinău.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. damnul asta o face pe prostul, sau nu stie ca pe toti peretii Bucurestilor scrie doar „Basarabia pamant romanesc”, si niciodata „Insula Serpilor pamant romanesc”?

  2. Igor ai venit exact ca prim-ministrul Japoniei, undei guvernul, nu e guvernul