G4Media.ro

Liderul Statului Islamic și-a luat viața detonând o bombă în timpul operaţiunii…

Sursa foto: Pexels / ThisIsEngineering

Liderul Statului Islamic și-a luat viața detonând o bombă în timpul operaţiunii americane în Siria. Explozia a ucis femeile și copiii aflați lângă el

Liderul grupării Stat Islamic (SI), Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, a murit detonând o bombă care se afla asupra sa, în timpul unui raid al forţelor speciale americane în Siria în noaptea de miercuri spre joi, a declarat joi un înalt responsabil de la Casa Albă, citat de Agerpres.

„La începutul operaţiunii, ţinta teroristă a detonat o bombă care l-a ucis atât pe el, cât şi membri ai propriei familii, printre care femei şi copii”, a declarat oficialul citat.

„Forţele militare americane au efectuat cu succes, în nord-vestul Siriei, o operaţiune antiterorism pentru a proteja poporul american şi pe aliaţii noştri. Mulţumită îndemânării şi curajului forţelor noastre armate, l-am eliminat de pe câmpul de luptă pe Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, liderul SI. Toţi americanii s-au întors în siguranţă din operaţiune”, a anunţat anterior preşedinte Joe Biden într-un comunicat.

Biden intenţionează să susţină declaraţii de presă despre operaţiunea din Siria la ora locală 09.30 (14.30 GMT), a precizat Casa Albă.

Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi a fost numit lider al SI după uciderea fondatorului grupării, Abu Bakr al-Baghdadi, în octombrie 2019, tot în urma unei operaţiuni a forţelor speciale americane.

Despre Al-Qurashi se ştiu puţin lucruri, cu excepţia faptului că era irakian şi că s-a aflat în custodia SUA la un moment dat. (Sursa foto: Pexels / ThisIsEngineering)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. G media , ce treaba are un terorist cu ecuatiile diferentiale ? De ce denigrati o stiinta care v-a dat laptopul de pe care va scrieti articolele ?

    • Imaginea e sugestivă, Matematica Superioară e terorism curat pentru mulți. Și săraca fată despletită ce scrie ecuațiile nici măcar nu trebuie să poarte văl islamism pentru a produce teroare.

    • @Liniște-te, Mircea!
      Ni se dau știri, cum că nu-știu-care pereche de animăluțe au făcut pui nu știu-pe-unde – și să nu cunoaștem și noi cum stă treaba, cu cei de care ție îți pasă să NU se afle ?
      Bine că NU sunteți și la noi majoritari !..

  2. Presa de calitate, nu jucărie

  3. ce sa intelegem din poza?

  4. Poza asta atașată unui articol despre terorism ne arată trăirile „jurnalistului” din liceu, de la ora de analiză matematică.

  5. I-auzi potriveală. „Ținta teroristă” dormea cu o bombă asupra lui. Raidul a fost un succes, au murit 4 copii si două femei. Mortul e de vină.

    • Sigur, amercanii sunt răi. Iar cei care ascund bombele printre copii sunt buni. Sunt victimele asupririi americane. De ce nu mergeti sa-i ajutati?

    • Daca erati voi, ii faceati felul omeneste, cu o ceasca de poloniu. 😂

  6. Poza asociata articolului este de la sediul Ministerului Transporturilor, unde echipa lui Grindeanu a demonstrat matematic cum transformarea unei sosele cu doua benzi intr-una cu trei benzi, prin simpla modificare a marcajelor, este cea mai ieftina solutie de crestere a numarului de benzi de circulatie. Va costa ceva mai multe vieti omenesti, dar asta e ultima preocupare a guvernantilor dintotdeauna.

  7. Este opera interventiei fortelor americane, se lauda bifon !

  8. Sunt cei de la politehnica care calculează 2/3 din 15. Vine apelul și prima soluție trebuie combătută,

  9. Scenariu demn de Hollywood sau de aselenizarea din 1969 🙂

  10. Calculated :)))

  11. Sigur, am atata incredere in ce declara americanii 🤣🤣
    Mai stiti cum omorat o intreaga familie de afgani in timpul evacuarii Kabul-ului si ne-au spus ca erau teroristi? Doar ca nu cara bombe „teroristul”, ci apa. Si nu era terorist, era angajat al unei fundatii.