Liderul suprem al Iranului, ayatollah-ul Khamenei îi transmite șefului Hamas aflat în vizită la Teheran că Israelul „va fi eliminat într-o bună-zi”
Liderul suprem iranian Ali Khamenei s-a întâlnit cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, care a vizitat Teheranul în calitate de reprezentant al organizației teroriste palestiniene la funeraliile președintelui Ebrahaim Raisi, care a decedat într-un accident de elicopter, relatează Times of Israel.
„Promisiunea divină de a elimina entitatea sionistă va fi îndeplinită și vom vedea ziua în care Palestina se va ridica de la râu la mare”, i-a spus Khamenei lui Haniyeh în timpul unei întâlniri la biroul său.
Șeful politic al Hamas a răspuns: „Cu voia lui Dumnezeu, vom vedea acea zi împreună”.
Liderul iranian a comentat, de asemenea, protestele anti-Israel pe care studenții pro-palestinieni le organizează în campusurile universitare din Statele Unite și din alte părți.
„Cine ar fi crezut că, într-o zi, în universitățile din SUA se vor ridica sloganuri de susținere a Palestinei și că acolo va fi arborat steagul Palestinei? Cine ar fi crezut că într-o zi, în Japonia, în cadrul demonstrațiilor de susținere a Palestinei, sloganul „Moarte Israelului” va fi scandat în persană?” a declarat Khamenei, citat de Tehran Times.
Anterior, Haniyeh s-a alăturat procesiunii funerare pentru Raisi, la fel ca și adjunctul liderului grupului terorist libanez Hezbollah, Naim Qassem. Reprezentanții rebelilor Houthi din Yemen, care, la fel ca Hamas și Hezbollah, sunt susținuți de Iran, au fost de asemenea prezenți.
„Mă aflu aici în numele poporului palestinian, în numele facțiunilor de rezistență din Gaza… pentru a ne exprima condoleanțele”, a declarat Haniyeh în fața mulțimii, care a scandat „Moarte Israelului”.
„Spun încă o dată… suntem siguri că Republica Islamică Iran va continua să sprijine poporul palestinian”, a adăugat el.
Haniyeh s-a aflat, de asemenea, printre reprezentanții grupurilor armate care au participat la rugăciunile conduse de Khamenei asupra sicrielor lui Raisi, ale ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian și ale altor șase persoane care au murit în accidentul de duminică.
Haniyeh a povestit că Raisi i-a spus în acest an că atacul Hamas din 7 octombrie împotriva Israelului, care a declanșat războiul actual din Gaza, a fost un „cutremur în inima entității sioniste”.
Iranul, care nu recunoaște Israelul și ai cărui lideri au cerut în mod deschis distrugerea acestuia, a fost un susținător vocal al atrocităților conduse de Hamas, Khamenei declarând la trei zile după atacul terorist devastator că Israelul „nu își poate reveni din înfrângerea din 7 octombrie”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii