G4Media.ro

Liechtensteinul a decretat șapte zile de doliu național după moartea Prințesei Maria,…

sursa foto: Facebook/ Fürstentum Liechtenstein

Liechtensteinul a decretat șapte zile de doliu național după moartea Prințesei Maria, soția Principelui de Liechtenstein Hans-Adam al II-lea

Liechtensteinul a decretat duminică o perioadă de şapte zile de doliu naţional ca urmare a decesului Prinţesei Maria, soţia Principelui de Liechtenstein Hans-Adam al II-lea, informează dpa.

Decizia a fost luată după o consultare cu Casa de Liechtenstein, a precizat guvernul de la Vaduz.

Încă înainte de anunţul oficial, câteva evenimente au fost anulate. Casa de Liechtenstein a cerut păstrarea unui minut de reculegere în timpul festivităţilor sau ajustarea corespunzătoare a programului.

Toate clădirile publice din Liechtenstein vor avea drapelele coborâte în bernă până pe 28 august. Şi locuitorilor ţării li s-a solicitat, printr-un comunicat al guvernului, să-şi coboare în bernă drapelele naţionale de pe casele lor.

Prinţesa Maria, soţia Principelui de Liechtenstein Hans-Adam al II-lea, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de 81 de ani, după ce a suferit un atac cerebral la începutul acestei săptămâni. Prinţesa Maria a suferit un atac cerebral miercuri şi a decedat la spital sâmbătă după-amiază.

Prinţesa consoartă, ca şi soţul ei, se retrăsese în mare parte din viaţa publică din Liechtenstein, un mic principat între Austria şi Elveţia, având o populaţie de aproape 40.000 de locuitori.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ Fürstentum Liechtenstein

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. E vară, concedii… Lumea se plictisește, presa bate apa-n piuă cu non-știri.
    Clickuri să fie, să mănâncă și gura lu’ jurnaliștii lu’ pește ceva!
    :)))))

  2. Sac pe cap, cenusa, nu se bea, nu se fumeaza, nu se danseaza…paine si apa dupa asfintit…FATARNICIE TOTALA!!!