G4Media.ro

Liga Naţiunilor – sferturi de finală: Portugalia, Germania, Spania şi Franţa sunt…

Sursa foto: Facebook / UEFA EURO 2024

Liga Naţiunilor – sferturi de finală: Portugalia, Germania, Spania şi Franţa sunt calificate în semifinale

Portugalia, Germania, Spania şi Franţa sunt echipele calificate în semifinale Ligii Națiunilor, în urma meciurilor de duminică. Spania și Franța au avut nevoie de prelungiri și penaltiuri pentru a putea trece de Olanda și Croația.

Echipa naţională a Spaniei s-a calificat duminică seara în semifinalele Ligii Naţiunilor după ce a dispus de Ţările de Jos, la lovituri de departajare, scor 5-4. Franţa a dispus de Croaţia tot la 11 metri, cu 5-4, transmite News.ro.

La Valencia ibericii au deschis scorul repede, dintr-un penalti transformat de Oyarzabal, în minutul 8. Oaspeţii au egalat tot din penalti, în minutul 54, însă Oyarzabal i-a readus pe spanioli în avantaj, în minutul 67. Olandezii au egalat din nou, prin Ian Maatsen, în minutul 79, şi cu scor 4-4 la general, meciul a intrat în cele două reprize regulamentare de prelungiri.

Lamine Yamal a dat speranţe gazdelor, dar Xavi Simons a transformat un penalti şi a făcut 3-3, iar calificarea s-a decis la lovituri de departajare. Ibericii au înscris prin Merino, Ferran Torres, Aleix Garcia, Alex Baena şi Pedri, Yamal fiind singurul care a ratat. La olandezi Van Dijk, Koopmeiners, Xavi Simons şi Kenneth Taylor au înscris, dar Noa Lang şi Donyell Malen au ratat şi Spania s-a impus cu 5-4 la 11 metri.

Într-un alt meci, la Paris, Franţa a recuperat în repriza secundă cele două goluri primite la Split, prin golul din lovitură liberă al lui Olise şi reuşita lui Dembele. Calificarea s-a decis la lovituri de departajare, unde francezii au transfromat de cinci ori, prin Mbappe, Tchouameni, Kolo Muani, Desire Doue şi Upamecano, croaţii doar de patru ori, prin Moro, Pasalic, Jakic şi Caleta Car. Pentru Franţa au ratat Kounde şi Theo Hernandez, în timp ce croaţii au ratat prin Baturina, Ivanovic şi Stanisic.

Echipa naţională a Portugaliei a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 5-2, echipa naţională a Danemarcei.

Lusitanii au primit un penalti chiar în primele minute ale meciului de la Lisabona, dar Cristiano Ronaldo a ratat de la punctul cu var, portarul Schmeichel apărând şutul starului de la Al Nasr. Gazdele au deschis totuşi scorul în minutul 38, prin autogolul  lui Joachim Andersen.

Danezii au egalat, dar Cristiano Ronaldo şi-a readus echipa în avantaj, pentru patru minute, până la golul egalizator al lui Eriksen. Intrat pe teren în minutul 81, Francisco Trincao a marcat însă, cinci minute mai târziu, golul care a trimis meciul în prelungiri.

Lusitanii au mai înscris de două ori în prelungiri, prin Trincao şi Goncalo Ramos, omul care îl înlocuise pe Ronaldo, şi, victorioasă cu 5-2 (5-3 scor general), Portugalia s-a calificat în semifinalele Ligii Naţiunilor.

Echipa naţională a Germaniei a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa naţională a Italiei, în manşa secundă a sferturilor Ligii Naţiunilor. Germanii au condus cu 3-0 la pauză. Echipa lui Nagelsmann merge în semifinale, transmite News.ro.

Naţionala Germaniei a avut o primă repriză perfectă pe Signal Iduna Park, din Dortmund. Kimmich a deschis scorul dintr-un penalti, apoi Musiala a marcat la o fază comică. La un corner pentru germani, italienii erau mai atenţi la arbitru, reproşându-i ceva, Musiala a sesizat că este singur cu poarta goală, i-a făcut semn lui Kimmich să execute cornerul, iar acesta i-a trimis mingea şi Musiala a făcut 2-0.

Tim Kleindienst a stabilit scorul reprizei în minutul 45 şi calificarea părea jucată, germanii conducând cu 5-1 la general. Italia a revenit însă pe tabelă cu golurile lui Moise Kean, în minutele 49 şi 69, şi a primit un penalti transformat de Raspadori, în minutul 90+5.

Italienii au căutat golul care să trimită meciul în prelungiri, dar nu la-u găsit şi Germania – Italia s-a terminat 3-3. Germanii se califică în semifinalele Ligii Naţiunilor cu 5-4 scor general.

Rezultate înregistrate duminică, în a doua manşă a sferturilor de finală din Liga Naţiunilor:

Germania – Italia 3-3 (Kimmich 30 penalti, Musiala 36, Kleindienst 45 / Kean 49, 69, Raspadori 90+5 penalti);

Portugalia – Danemarca 5-2 (Andersen 38 autogol, Cristiano Ronaldo 72, Francisco Trincao 86, 91, Goncalo Ramos 115 / R. Kristensen 56, Eriksen 76);

Spania – Ţările de Jos 5-4 la 11 metri

A fost 3-3 după 120 de minute (Oyarzabal 8 penalti, 67, Yamal 103 / Depay 54 penalti, Maatsen 79, Simons 109 penalti)

Franţa – Croaţia 5-4 la 11 metri

A fost 2-0 după 120 de minute (Olise 52, Dembele 80)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.