„Ligia Deca patronează cea mai mare revoluție din învățământul superior românesc: baronii universităților devin latifundiari și samsari imobiliari”, o acuză USR pe ministra Educației
Senatorul USR Ștefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca, ministrul Educației Naționale, că în loc să se ocupe de redresarea situației catastrofale a învățământului românesc, se preocupă mai mult de satisfacerea ambițiilor imobiliare ale unor rectori, se arată într-un comunicat al partidului transmis duminică.
Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, spune că unele modificări propuse recent la Legile Educației vor da liber la tunuri imobiliare de sute de milioane de euro, ”similare cu tunul imobiliar de la Romexpo în folosul CCIR și susținut deschis de PNL”, se mai arată în comunicat.
Ștefan Pălărie mai spune că în noua Ordonanță de Urgență pregătită de Ministerul Educației, Ligia Deca ”include în Legile Educației o componentă a dreptului de proprietate privată în rândul drepturilor subiective pe care universitățile le vor putea avea asupra domeniului public, ceea ce va permite unor universități să construiască ce își doresc, fără restricții, pe terenuri pe care nu le au în proprietate”.
- „Câteodată, un cuvânt valorează sute de milioane de euro! Doar prin includerea în articolul 152 aliniatul (5) a dreptului de superficie printre drepturile subiective ale instituțiilor de învățământ superior asupra bunurilor din domeniul public al statului, Ligia Deca deschide larg poarta unor afaceri imobiliare de sute de milioane de euro din care singurul care pierde este statul român. Doamna Ligia Deca a rezolvat toate problemele educației, acum a trecut la tunuri imobiliare, probabil!”, afirmă senatorul USR Ștefan Pălărie.
Conform modificărilor cuprinse în OUG propusă de ministrul Educației, instituțiile de învățământ superior pot solicita acordarea dreptului de superficie pe terenurile aflate în domeniul public al statului român/al unității administrativ teritoriale, în scopul implementării de proiecte de infrastructură cu finanțare din fonduri externe nerambursabile sau din venituri proprii ale acestora, susține USR în comunicat. Dreptul de superficie este stabilit doar pe bază de convenție, pe o durată de 99 ani, în condiții financiare aprobate de Guvern, la inițiativa Ministerului Educației și la propunerea instituției de învățământ superior, mai arată USR.
- „Ligia Deca patronează astfel cea mai mare revoluție din învățământul superior românesc: baronii universităților ies din campusurile lor și devin latifundiari și samsari imobiliari pe orice bucată atractivă din domeniul public al statului”, conchide senatorul USR Ștefan Pălărie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank