INTERVIU Când și cum a început să se scrie în Republica Moldova cu grafie latină și alfabet românesc / Vsevolod Ciornei, scriitor: Limba română predată aici în Republica Moldova este deja de altă calitate

Pe 31 august se împlinesc 32 de ani de la declararea oficială în Moldova sovietică a limbii române (moldovenești) cu grafie latină – rămasă de atunci ca Ziua Limbii Române. Jurnalistul Vsevolod Ciornei de la Chișinău rememorează acea perioadă în care a avut și el un rol destul de important.

Vsevolod Ciornei: Eu pe atunci eram un ilegalist destul de activ, făceam parte din echipa care pregătea revista Glasul, prima revistă în limba română din Basarabia postbelică, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească încă existentă pe atunci.

A fost o aventură destul de interesantă această revistă Glasul, pentru că celebrul scriitor Ion Druță a spus la o reuniune a Uniunii Scriitorilor: “Ce tot scânciți – dați-ne limbă, dați-ne alfabet, nu trebuie să cerșiți, adunați-vă și faceți o revistă cu caractere latine.”

Și-mi amintesc și acum, Druță cu felul lui pitoresc, autohton de a se exprima a spus: “Dacă nu puteți face cu opt pagini, faceți-o cu patru pagini, dacă nu puteți cu patru, faceți-o cu două, dacă nu puteți face format A3, faceți A4, dacă nu puteți, faceți format de o palmă, dar faceți ceva”.

Lucrul cel mai interesant este că aceste cuvinte ale lui Druță, oarecum fanteziste, păreau mai mult o metaforă, decât o îndrumare sau o dorință, au prins rădăcini în temperamentul poetei Leonida Lari, care într-o bună zi mi-a telefonat și în felul ei cam zbuciumat, impetuos, mi-a spus: “Măi Ciornei, ce stăm noi așa, tu ai auzit ce a spus Druță?”, “Păi am auzit, dar câte spune Druță…”, la care ea “Nu, nu, nu, trebuie să ne apucăm, să luăm, să facem, ia adună tu niște băieți, hai să facem…”.

Eu am adunat pe colegii mei cei mai apropiați, jurnaliști, pentru că scriitorii sunt buni la inițative, dar a face o revistă este un lucru mai mult ingrat, nu se vede, dar mai trebuie citite șpalturi, că pe vremea aceea nu era totul făcut pe calculator, corectură, iar pentru asta era nevoie de jurnaliști, scriitorii ne priveau cam cu dispreț.

Reporter: În atmosfera aceea, în 1989, cât de periculos mai era să faci o revistă în limba română cu grafie latină?

Vsevolod Ciornei: Mie mi se pare că deja încetase să fie periculos. Ceva era totuși periculos, pentru că primul număr a fost vândut în piață exact pe data de 31 august 1989, adică am reușit să-l tipărim în Letonia, sigur că noi îl făceam nopțile, la tipografie tehnica era pe atunci destul de rudimentară.

Reporter: Era o problemă să tipărești sau să culegi cu grafie latină?

Vsevolod Ciornei: Problemă era, pentru că litere ale alfabetului latin existau, însă literele ă, î, ș și ț nu erau și atunci se tipărea pe o peliculă cu alfabetul latin, iar alfabetul românesc îl adăugam noi pe timpul nopților.

Și treaba asta era foarte migăloasă pentru că unora le scăpa, la o pagină citeau 5 – 7 lucrători, pe rând, la tipografie era cel care pe vremea aceea se numea cap limpede și erau mai multe capete mai mult sau mai puțin limpezi.

De ce spun că nu era chiar periculos? Pentru că noi care credeam că eram niște ilegaliști foarte abili și foarte pricepuți, pe urmă aveam să aflu cu timpul că erau infiltrați printre noi niște oameni ai celor cu ochi albaștri care țineau la curent instituția de care aparțineau.

Reporter: Erau niște KGB-iști de bine, cum se spunea pe atunci…

Vsevolod Ciornei: Probabil că erau de bine, pentru că deja se reorientase și KGB-ul, poate că aceste procese erau tutelate din umbră, îmi vine greu să spun pentru că le-am aflat cu mult mai târziu, pe atunci eram foarte romantici, parcă eram niște personaje cu filmele cu ilegaliști, cu diferite trucuri, cum ne ascundeam, ne camuflam…

Ei, pe urmă aveam să aflu că printre noi, cei mai activi care se ascundeau erau dintre aceia și lumea știa.

Într-un fel sau altul a fost bine pentru noi, a fost o experiență palpitantă, chiar dacă s-a dovedit până la urmă a fi chiar atât de eroică cum ne părea nouă pe atunci, dar pentru sufletul nostru a fost așa.

Reporter: Cum a fost primit ziarul la marele miting din Piața Marii Adunări Naționale pe data de 31 august 1989?

Vsevolod Ciornei: A fost primit cu mare entuziasm, chiar noi îl vindeam, că nu-l dădeam degeaba, deși era sărbătoare, dar nu știu cine a luat hotărârea să se vândă, dar noi eram băieții care vindeam ziarul, care a fost primit cu entuziasm ca tot ce ținea de limbă.

Reporter: Știa lumea să citească cu caractere latine?

Vsevolod Ciornei: Știa, nu știa, dar îl lua, pentru că cine știa citea, cine nu știa se gândea că o să învețe pentru că asta voiau, să învețe să citească.

Entuziasmul a fost mare, am mai tipărit al doilea număr în Lituania, pe urmă al treilea număr deja într-o tipografie la Orhei, iar ilegalitatea noastră treptat s-a dizolvat în legalitate, după cum era atmosfera în societate și în cercurile puterii.

Reporter: Cum a fost perioada dintre 31 august 1989 și declararea independenței Republicii Moldova pe 27 august 1991 din punctul de vedere al limbii și literaturii române?

Vsevolod Ciornei: Era un dezgheț mai lent decât îl doreau unii, prea rapid după cum le părea altora, sigur că lumea mai mult voia să știe limba română decât o știa, dar este ca și în cazul persoanelor care nu au auz și voce, dar le place să cânte.

Cam așa erau mulți în situația asta, se trăgeau spre limba română, dar se păstrează chiar și acum în vocabular, chiar și eu mă surprind, avem așa numitele basarabenisme sau sovietisme, pentru că atâta vreme de bilingvism rus-moldovenesc cum era pe atunci, cu poziția dominantă a limbii ruse a cultivat o sumedenie de calcuri lingvistice nefirești limbii române, care au îngustat lexicul la regionalisme.

Erau considerate pe atunci neologisme care fuseseră neologisme pe la mijlocul secolului al XIX-lea în România.

De pildă în loc de “ascensiune” trebuia să scrii „ridicare”, dar treptat ziariștii și scriitorii au fost primii care au pornit căruța asta, pe urmă încet, încet s-au adaptat și alții și se mai adaptează și acum.

Reporter: Din punctul de vedere al literaturii, ce proces a declanșat perioada 1989 – 1991?

Vsevolod Ciornei: Literatura era cam neo-pașoptistă pe atunci, eram cu toții racordați la tematica renașterii naționale cu mult entuziasm, cu mult metaforism bombastic, care acum, privit după atâția ani pare cam ridicol, cam pompos, dar fiecare fenomen poartă caracteristicile timpului în care s-a produs.

Reporter: Era un gen de protocronism.

Vsevolod Ciornei: La noi protocronismul nu era o înjurătură cum era în mediile intelectuale din România, pentru că noi eram atrași și de protocronism și de tot ce vrei, adică tot ce era românesc pe atunci și noi ne-am năpustit la fructul interzis și când ni s-a permis să-l consumăm ne-am repezit cu mare poftă la el, cu riscul de a ne cam îneca.

Reporter: Au apărut și unele dezamăgiri mai ales legate de atitudinea unora de la vest de Prut și de folosirea sintagmei devenite un clișeu “Frații de peste Prut”.

Vsevolod Ciornei: Vedeți, nouă ni se părea că tot ceea ce făceam noi acolo, mai ales literații voiau să se integreze în literatura română, dar voiau și să se păstreze indulgența asta – noi suntem frații care au pătimit, care atâtea decenii au stat sub talpa rusului.

Dar literatura este literatură, ea ori este ori nu este, iar criticii literari din România când studiau textul literar, nu contează că-i scris în stânga Prutului sau în dreapta Prutului, că-i scris la Londra, că-i scris la Buenos Aires, el este un text literar, care ori este bun, ori are părțile lui proaste.

Or unii de-ai noștri voiau să fie corcoliți toată viața, păstrând trecutul nostru istoric ca pe un fel de indulgență care le iartă toate păcatele estetice.

Reporter: Au trecut trei decenii de limbă română oficială în Republica Moldova, se simte o ameliorare a modului în care se exprimă lumea, în care scrie lumea, scriitorii, jurnaliștii, se simte o diminuare a dominației limbii ruse asupra limbii române?

Vsevolod Ciornei: Fără îndoială că da. Îmi amintesc când venisem eu la Chișinău pentru prima dată în 1972, aici toată lumea vorbea rusește.

Se vorbea românește la Universitate, prin școli, iar strada, troleibuzul, în spațiile comerciale, piața era numai rusa.

Ce-am observat eu că-n troleibuz moldovenii ziceau “Eu am proieznoi, eu am abonament în rusă”. Acum sunt ruși care spun în troleibuz controlorului: “U menia abonament – eu am abonament”, adică dimpotrivă, ei își românizează limbajul, ceea ce înseamnă că limba română are o poziție dominantă în spațiul social.

Este indiscutabil că limba se dezvoltă, calitatea ei devine mai bună, a venit altă lume, a venit lume care și-a făcut studiile în România.

Limba română predată aici în Republica Moldova este deja de altă calitate, cu alte texte, cu alți profesori, altă programă.

Sigur că acum în condițiile torentelor ăstora informaționale, a rețelelor sociale, în care limba e pocită în fel și chip, chiar și în România, chestiunea corectitudinii nu prea se mai pune.

Reporter: Dar mass media audio-vizuală nu rămâne totuși dominată de limba rusă în Republica Moldova?

Vsevolod Ciornei: Nu aș spune, cred că în televiziune cele mai vizionate posturi sau emisiuni sunt în limba română.

Există un decalaj în zona presei scrise în care sunt câteva publicații rusești cu filiale în Moldova de tip tabloid și ele sunt cele mai populare, dar cititorii de limbă română, mai ales cei tineri, se orientează spre alte surse, mai ales spre internet, You Tube și celelalte, adică sunt foarte puțini tineri care se uită la televizor sau citesc presă tipărită.

Reporter: Mai există tineri scriitori care au apărut în ultimii 10 – 20 de ani?

Vsevolod Ciornei: Există foarte mulți, foarte activi, sunt publicați și aici și la editurile din România, ăștia se integrează fără complexe, adică dacă sunt respinși ei luptă, ei se descurcă, este o altă generație, este o generație care a crescut în condiții de libertate când trebuie să dai din coate pentru a te afirma și pentru a-ți atinge scopurile pentru a-ți satisface interesele.

Noi ăștia din socialism suntem obișnuiți cu patriarhalismul, noi eram obișnuiți că statul ne interzice, ne permite, are grijă, ne poartă, ne duce.

Ei au crescut în alte condiții, mai crude, dar condițiile acestea i-au călit și le-au călit caracterele și acum ei au cenacluri literare, grupări literare, reviste, care apar, dispar, este dinamică această mișcare și sunt foarte moderni, sunt foarte sinceri, sunt foarte obraznici, sunt foarte obraznici, în sensul bun al cuvântului, nu se sinchisesc de complexe de tot felul sau interdicții, îmi place.

Reporter: Și în final, care este viitorul limbii și literaturii române în Republica Moldova?

Vsevolod Ciornei: Sunt realist, ea există și o să existe, nu dă semne că o să dispară, sunt oameni foarte tineri, elevi, liceeni, care scriu literatură.

Că o să dea pe cineva genial sau nu, că o să dea pe cineva valoros sau nu, aici e și factorul norocului la mijloc, dacă apare cineva cu sămânța geniului în el o să apară, dacă nu, nu.

Ogorul din care poate apărea cineva valoros sau genial el există și cred că va exista și mai departe.

Acuma, că sunt competitivi sau nu sunt competitivi cu cei de dincolo de Prut mi se pare că lor puțin le pasă sau oricum dacă le pasă asta nu-i descurajează, oamenii luptă, progresează se cultivă, evoluează.

Reporter: Există și o literatură a Diasporei moldovenești care e foarte numeroasă?

Vsevolod Ciornei: Există, dar ea se poziționează în contextul general românesc, ea nu se cramponează într-un statut regional sau local pentru că Diaspora e cea deschisă spre toată lumea.

Tatiana Țîbuleac locuiește în Franța și a scos vreo două romane care au fost premiate prin mai multe locuri, au mai fost și niște autoare din Italia, din Belgia dacă nu mă înșel.

Pentru Diasporă este foarte important să scrie românește pentru că pe cei dintre ei care sunt cu scrisul asta-i ține legați de patrie, iar ei nu se grăbesc să se asimileze chiar de tot în locurile noi, dar ei au altă viziune și experiență a vieții în Occident care cred că le modelează felul de a fi și de a scrie și de aceea sunt interesanți.