G4Media.ro

Liniile Aeriene Române: Prima cursă aeriană ar putea fi între Braşov și…

Sursa foto: Bună Ziua Brașov

Liniile Aeriene Române: Prima cursă aeriană ar putea fi între Braşov și Constanţa / ”Planul este ca aportul la această societate să fie costul unui avion per consiliu judeţean”

Liniile Aeriene Române, compania care ar urma să fie creată de Camera de Comerț a României și mai multe consilii județene, ar urma să fie operată cu avioane de o capacitate mică, iar fiecare entitate va trebui să participe cu un astfel de aparat, anunță BZB.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, reprezentanţii Consiliului Consiliului Judeţean Braşov, dar şi ai altor administraţii judeţene şi locale din ţară au participat miercuri, 13 decembrie, la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, la prezentarea unei aeronave de mici dimensiuni, modelul L 410, cu o capacitate de 19 locuri, produsă de o companie din Cehia, Aircraft Industries (fostă Let Kunovice).

Potrivit informaţiilor producătorului, preţul unei astfel de aeronave porneşte de la 7,5 milioane de euro, asta fără dotări opţionale. Conform prezentării făcute de reprezentanţii producătorului din Cehia, aeronava este una robustă şi poate zbura în condiţii meteorologice dificile, fiind folosită inclusiv pentru curse în Nepal, unde merg numeroşi turişti pentru a urca pe Everest.

Prezentarea acestei aeronave vine în contextul în care 15 consilii judeţene din România au în plan să formeze o structură asociativă care să înfiinţeze societatea comercială pe acţiuni Liniile Aeriene Române, care să opereze curse aeriene regulate interne.

”Acum suntem în etapa stabilirii oportunităţii înfiinţării acestei companii. Camera de Comerţ şi Industrie a României lucrează acum la un studiu de oportunitate, din care vor rezulta toate costurile aferente, dar vor fi analizate şi veniturile ce pot fi realizate. Apoi, dacă vom considera că este oportun, vom constitui respectivă structură asociativă, care, la rândul ei, va înfiinţa compania, care se va numi Liniile Aeriene Române. Planul este ca aportul la această societate să fie costul unui avion per consiliu judeţean, iar valorile vor fi stabilite după ce se va încheia contractul de achiziţii. Faptul că astăzi ne-a fost prezentată o aeronavă nu înseamnă că o vom cumpăra pe aceasta. Întreaga procedură se va desfăşura conform legislaţiei în vigoare”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a spus că o primă rută ce ar putea fi luată în calcul este Braşov – Constanţa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. E bine sa prapadesti bani publici.