G4Media.ro

Lista completă a miniștrilor din Guvernul Nicolae Ciucă / Cine a câștigat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Lista completă a miniștrilor din Guvernul Nicolae Ciucă / Cine a câștigat și cine a pierdut din împărțirea portofoliilor

PNL și PSD au stabilit, luni, listele finale cu numele miniștrilor care vor face parte din viitorul cabinet condus de fostul ministru al Apărării, Nicolae Ciucă.

În timp ce social-democrații au primit ministerele de forță din viitorul Executiv, cum ar fi Finanțele, Economia, Transporturile, PNL va avea mandatul premierului, Justiția, Fondurile Europene, Energia și ministerele dorite de Klaus Iohannis (Educația, Internele și Afacerile Externe). UDMR va primi Ministerul Dezvoltării, în urma unor negocieri acerbe cu PNL, dar și Mediul și portofoliul Sportului.

De menționat este și că 5 dintre cei opt miniștri PNL sunt susținuți de președintele Klaus Iohannis: Predoiu, Bode, Aurescu, Cîmpeanu și Popescu.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni seara, după ședința conducerii PSD că România a intrat într-o altă etapă și că trebuie stabilizată, dar și că partidele din coaliție și-au propus să avem 7% din PIB pentru investiții.

Guvernul Nicolae Ciucă:

Ministerul Finanțelor – Adrian Câciu (PSD)
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu (PSD)
Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (UDMR)
Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu (PNL)
Ministerul Economiei –  Marius Humelnicu (PSD)
Ministerul Energiei – Virgil Popescu (PNL)
Ministerul de Interne – Lucian Bode (PNL)
Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu (PNL)
Ministerul Muncii – Marius Budăi (PSD)
Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila (PSD)
Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu (PSD)
Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu (PNL)
Ministerul Apărării – Vasile Dîncu (PSD)
Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu (apolitic, susținut de PNL)
Ministerul Mediului – Tanczos Barna (UDMR)
Ministerul IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului – Daniel Cadariu (PNL, deputat de Suceava, susținut de Gheorghe Flutur)
Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu (PSD)
Ministerul Digitalizării – Florin Roman (PNL)
Ministerul Tineretului și Familiei – Gabriela Firea (PSD)
Ministerul Sportului – Eduard Novak (UDMR)

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

68 comentarii

  1. … cu 4 Luni minus trei zile înainte de scripturi…

    Uf! Azi nu pot scrie mult, mă cam doare umpic lăbuța.
    M-au prins și microcipat, Mirela, Andreea și Tincuța.

    Cică o să-mi fie bine, acum dacă am rapelul,
    Dar mă tem că-n primăvară, o să-mi bage și booster-ul.

    Umblă vorba aici prin sat, pe la birt și pe la sfat,
    Că acele 3 Reginuțe, cu școli nalte și finuțe,
    Mă vor prinde pe-nserat, și-atunci îmi vor da Șah MAT.

    Cum să fac să imi pierd urma, ca să nu mă duc cu turma?

    Eu mă tem, mă tem cam tare, de această vaccinare.
    Am citit eu pe un site, că cei ce s-au vaccinat,
    Vor rămâne toți debili, le va crește solzi și…
    Vai! Nici nu mai vreau s-aud, într-o scorbură m-ascund,
    În Dumbrava Minunată, unde zice Sadoveanu, că aș mai fi fost odată.

  2. Cu siguranță ei au câștigat iar noi cetățenii am pierdut!

    • Ramane sa vedem daca chiar au castigat.
      Ciuca poate fi sacrificat oridecate ori patria i-o cere.

    • Mai ne credeti daca va spunem ca de data asta il vor sacrifica PSD?

  3. Veșnicul Bode !
    Ăsta e mai sigur de funcția lui caCtzu !

    • LA MULTI DINTRE MINISTRI ESTE TRECUT IN MOD ERONAT PARTIDUL (PNL).

    • E baiat de club, chiar mai prieten cu Ciuca decat cu Citu.

  4. TREBUIE SA SCRIETI SI SA VORBITI CORECT, ACUM CEL CARE DA REGULILE ESTE ciolacul:
    SE SCRIE SI SE SPUNE „IMPARTIREA PORTOFELELOR”.

    CUM ITI FELICITI SEFUL PENTRU „IMPARTIREA PORTOFELELOR” (olga PEREMISTA):
    „Marcele, jos pălăria! Le-ai luat și banii de pe piept!”

    • Ei pot rade, și chiar îi văd îmbătați de fericire. Pentru noi umorul e negru. Cum doamne iarta-ma sa se întâmple toate astea!

    • LA PORTOFELUL GUVERNULUI A FOST NUMIT UN CONDAMNAT PENAL.

      PE ACOLO A MAI TRECUT michi spaga. PE CARE L-AU GASIT MAIOR.

      PE ASTA CE-L GASESC ?

  5. Vai ce lista frumoasa, imi vine sa-mi dau cu un ciocan in coaíe …

    • Li se mai spune guvernul „TESLA A LOVIT LA FIX”.

  6. Bun venit in dictatura.

  7. Doar o femeie printre cele 22 de funcții de conducere in noul guvern, inclusiv la șefia Senatului si Camerei Deputaților. Deci reprezentativitate de 4,5 % din total. Rușine! pe linie!

    • e vina lor că nu sunt prea multe femei implicate în politică?

    • Sunt rezonabila si cred ca măcar 4 din 22 puteau fi femei, proporțional cu nr. de femei calificate implicate IN PREZENT (in politica) in partidele care-si împart funcții.

    • O avem pe Firea, specialistă la capitolul familii.
      Alte femei care să se bage în cocina asta nu s-au găsit.

    • @Diana. Asta e problema care va framanta? Daca reprezentarea ar fi fost corecta, totul ar fi fost ok ?

    • Pe timpul lui Ceasca’ o femeie primea sarcina de la partid sa fie pe un post de conducere. Mi-ai adus a minte ca am întrebat un amic despre o asemenea persoana. Raspunsul a fost „saraca e nevinovata, da’ cica sunt prea putine femei în posturi de conducere în Ministerul Energiei Electrice”. Nimeni nu a analizat de ce sunt prea putini barbati în Ministerul Industriei Usoare.
      Daca tot vreti musai femei, eu o propun pe Veorica Dancila. Sau o preferi pe Elena Ceausescu (pentru cei mai în vârsta: Leana lu’ zapacitu’ din capu’ satului)

    • E calul troian.

    • Sincer, știți bine ca nu am votat cu PSD sau PNL :)).
      Reprezentativitatea corecta nu transforma peste noapte situația de ansamblu intr-una okay. Dar cel puțin mai elimina una din probleme.

      5:53 am: Cine-i persoana cu scopuri si intenții ascunse?
      Îți asumi riscul pierderilor generate de speculațiile tale atât de eronate ca si analfabetismul pe care încerci sa-l mimezi pe forum si nu-ti iese? 🤣
      Recunoaște ca postai kilometrii de beletristica scăldate in imaginație vividă cu “no lasa” si mai nou ai dat-o pe replici scurte. Plus schimbarea nick-ului. Zilnic. Pentru cine trollezi?

    • @Diana. Doamna/domnisoara, atentie, imaginatia va joaca feste. Pacat, ati lasat impresia unui om integru, echilibrat, bine structurat. Acuzatiile la adresa mea sunt complet nefondate si asta stirbeste credibilitatea postarilor d-voastra.

    • Femeile talharesc statistic mai rar decat barbatii. In loc sa fii multumita de reprezentarea corecta, tu … 😆

    • @Sincer: vezi ca este vorba de „cipat-ul” care a postat la ora 5:53 si care are un nick prea lung ca sa se mai oboseasca cineva sa il transcrie. A pus doar ora postarii (ca e mai scurt).

      Deci esti in eroare, nu esti vizat de comentariu. Putina atentie … 🙂

  8. Viata bate filmul…Ministerul Digitalizării – Florin Roman

  9. Dupa cum se vede ministerele sunt impartite in mod egal. Tinand cont ca PNL are si prim ministrul desi PSD are mai multe voturi in Parlament s-ar putea spune ca PSD a obtinut mai putin. Ca sa nu vorbim de intentiile de vot la ora actuala

    • Pai daca astia de la PNL s-au ofticat pe USR ca aveau mai mult ca ei si nu tot sa vedeti cat de multumiti vor fi acuma PNL-istii.

  10. Bai romanasi voi realizati ca tara asta a ajuns un experiment pe cobai unde infractorii si mafiotii ce au devalizat si jefuit tara batjocoresc cetatenii umilindu-i la maxim si lasandu-i chiar fara pensii si salarii de la 26 noiembrie? Turcana Mitomana a declarat azi ca nu mai sunt fonduri pt plata acestora,e ireal,halucinant,de neimaginat

    • Si PSD credea ca zburda pinguinii cu covrigi in coada, cineva tare ia prostit.

  11. Votantii psd/pnl sunt in extaz la lista asta minunata :)) sunt convins :))

    • Asa de extaziati incat la final for fuma cu USR, hai si cu AUR.

  12. Presoiu- ministru la justitie adus ca sa matraseasca toate dosarele grele ale escrocilor. Cu puțin talent o face prezidențiabila și pe udrea, consăteana lui, ca știe sa ii lustruiasca pantofii marelui trădător!

  13. Cum ar zice un cunoscut….te ntorci cu spatele si tragi o basina.

    • Daaaa, dar o fac cand PNL sta cu nasul intre buci.

  14. Iohanis este un tră-dă-tor de tara iar ciuca este car-pa de sters pantofii faraonului.

  15. Nu am curiozități decât de la 2 dintre toți miniștrii acestui Guvern: de la cei de la Finanțe și Economie.
    Ceilalți sunt extrem de previzibili în mediocritatea și submediocritatea lor.

    • Ai o parere foarte buna despre oameni, se mai numeste naivitate juvenila.

  16. Nunta s-a încheiat. PSD+PNL=LOVE. Casă de paie! Așteptăm progeniturile, să vedem cu cine seamănă.

  17. Un popor de hoti, are conducatori hoti. Raman cei putini cinstiti, minoritari in Romania (USR si putinii PNL care au fost impotriva hotiei)
    Asta este Romania, acesta este poprul roman. Hotia, este ADNul romanului.

  18. Iohannis este cel care a strans vomele. Avea toate instrumentele ca sa nu se realizeze aceasta hidra. Iohannis il doare in coor de romani, de voturile lor. O mizerie de om.

  19. Aloooo, totuși nu uitați ca PSD-ul a câștigat alegerile trebuia sa fie în guvern inca de la început, trebuia sa dea premierul.

    • Sper sa avem acum o opozitie agila, prezenta, punct ochit, punct lovit.
      Majoritatea alegatorilor PSD sunt crescuti artificial in bulele cartierelor sarace, in satele si comunele Romaniei, in orasele mici. Ce se mai asigura ei, PSD PNL prin subminarea educatiei, inclusiv cercetarea este ca urmatoarele generatii sa fie la fel ca parintii lor.
      Apoi, problema este ca nu numai jumatate de guvern este PSD, problema este ca toata aceasta structura de putere se propaga la nivel de judete, sate, comune, sectoare, institutii, scoli.
      Majoritatea saraca nu intelege ce se intampla, isi omoara zilele in crasma satului sau facandu-si meseria dupa modelul celor ”ce au reusit in viata”. Fii mandru Ioane daca nu ai reusit in viata! S-ar putea sa fie un semn ca ai caracter, coloana vertebrala, minte. In Romania.
      Sa mai speram in genius loci, oameni de bine in ”satul” acela uitat de lume.

  20. Lista in-frac-to-ri-lor.

  21. Sunteți siguri ca ministrul foarte performant Cimpeanu este PNL? Eu nu cred!

  22. nu a pierdut nimeni ,toata lumea a cistigat .acum trecem la treaba ,nu avem timp de pierdut .

  23. E Ciuca, maaa , e Ciuca al nostru! Sa trăiți! Aveti ocazia să-i executați pe PSDisti. Stiti cum, pentru ca ati fost in Irak.

  24. lasa ca e bine ca sa nu fie rau, prea erau destepti astia de la pesede, foarte bine sa arate ce valoare au, (noi stim deja valoarea lor) sa se convinga si cei 38% din sondaje.
    🤣🤣🤣

  25. Alina Gorghiu unde este?
    Raluca Turcan unde este?

    aceste vajnice *Elena Ceausescu* nu se regasesc in guvern?

    dupa ce si-au pus pieptul la bataie, gol, in fata dusmanilor masculini, pentru a sustine daramarea vechii coalitii si a baga tara in criza acum sunt date deoparte!

    rusine eterna barbatilor din pnl!

  26. Cel mai tare dintre toti e fotbalistul ratat ajuns candidat de Ministru la Economie, fratica, care a luat BAC ul la 6(sase) ani de la inceperea studiilor, asta la un liceu cu profil sportiv :)))))))))))))))))), domnul Humelnicu.
    Inteleg ca e o capusha perfecta, toata viata de dupa retragerea de la 3o anisori doar la frecat functioare la statul roman cel darnic cu prostii.
    https://www.libertatea.ro/stiri/marius-humelnicu-ministrul-propus-al-economiei-a-jucat-un-singur-meci-intreg-in-liga-1-suspect-de-blat-3848299 https://www.faramogul.ro/lipitoarea-humelnicu-la-senat/

  27. O listă plină numai de GENII! Dacă nici cu ăștia nu poți face treabă, păi cu cine! Ăștia pot garanta fără probleme alipirea României rusiei, cedarea Ardealului către stăpânii lui hungor! Cu adevărat pot pune România pe butuci pentru totdeauna! Așteptăm OUG 13, evident, sub o titulatură care să pară ceva nobil, fin, de care această țară are mare nevoie, asemenea pndl/3, denumit pompos Anghel Saligni, când, de fapt, este același mecanism de sifonare a banului public! Vai de mine, miniștri unul și unul, toți puși cu mâna de servicii, evident, prin slugile de la conducerea celor două buzi publice!

    • Auziti ce spun oamenii? Nu va este rusine sa acceptati tradatori de tara propusi de tradatori de tara? Cui ii pasa de Romania? Voua nu! Ca altfel nu lasati aceasta imensa demolare a tarii timp de treizeci de ani!

  28. Retineti popor de sclavi,milogi,primitivi,inculti,mamaligarsi prost gramada-Urmatorul pas al acestor borfasi,capuse,paraziti si trantori ce traiesc bine mersi pe spatele vostru e sa modifice constitutia si al transforma pe viitorul presedinte în piesa de muzeu ca hotii si infractorii sa hotarasca in sparlamentul rusinii tot ce vor pt a se mentine la putere,voi stati linistiti ca va doare în khiur de toate astea,dar o sa va usture rău de tot,în tara asta copiii,nepotii si stranepotii vostrii le vor plati pensii speciale nesimtite nemuncite acestor mafioti 100 de ani încolo încuiatilor,stati si dospiti în continuare si întindeti-va ca niste râme,borfasul sef al UDMR cere rapid modificarea si revizuirea constitutiei in favoarea mafiei,voi o sa fiti si mai saraci,si mai prosti si mai sclaveti în continuare,somn usor,dormiti si dospiti

  29. !Riri

    multumesc de informatie

    cu ochii pe ei….astat trebuie sa faca presa, sa facem noi!

  30. 😂😂😂 în sfârșit avem un nou guvern FSN, sub oblăduirea lui V Dâncu care și-a întins ” mantia cu flacără violet” că să apere țara, poporul, bugetul și mai ales ultimii ani de mandat ai lui Werner!😂😂😂
    Un guvern , făcut de o caricatură de coaliție!
    Dacă nu ar fi de plâns ar fi cel mai tare scenariu pentru un film de comedie!😂😂
    Pun pariu că noul ministru al apărării va învălui Romania cu o aură protectoare împotriva Covid!😂😂😂😂

  31. Erată: Apropos de citări “din memorie”: inegalabilul actor Amza Pelea a făcut o gafă memorabilă( mai mult sau mai puțin voită): luat tornada monologului copios a rostit “ Leanța lui zăpăcitu din capul sTatului” ceea ce i-a adus “oprobiul” lacheilor vremurilor din “anii lumină”!!

  32. Campeanul a fost la 3 partide. Psd , Pro Romania si Pnl! El era singurul ministru care avea functia batuta in cuie! Un om f slab calificat pentru a fi ministrul educatiei!