Lista surselor și persoanelor de influență ale Securității din America și Canada – Revista 22
Revista22.ro publică marţi Nota cu unele surse și persoane de influență din rândul emigrației originare din România aflate în SUA și Canada. Pe această listă de găsesc nume celebre, de la Anghel Rugină și George Palade la Nicholas Bucur și Dean Milhovan. Nota a fost întocmită la 18 martie 1982, pentru uzul UM 0225 (unitatea antiemigrație a CIE).
Ofițerii de Securitate care lucrau la Brigada antiemigrație și a căror misiune era „combaterea propagandei ostile“, „introducerea de explozivi sau efectuarea unor modificări tehnice“ la autoturismele angajaților Europei Libere sau urmărirea Regelui Mihai sunt mai puțin cunoscuți. Păcat. Mai ales că unii dintre ei au activat și după 1990 ca procurori, avocați sau chiar în SIE ca adjuncți ai lui Ioan Talpeș.
Adunându-i laolaltă pe „tovarășii de drum“ ai Centrului de Informații Externe al Securității, fără să precizeze care anume dintre ei erau „sursele“ și care „persoanele de influență“, documentul (spre deosebire de prima lista) ne oferă un plus de informație, indicând concret liniile de activitate pentru care aceștia erau considerați „utili“. Spun „considerați utili“ pentru că în unele cazuri este posibil să vorbim despre o relație mutual avantajoasă, iar în unele despre ceea ce în limbaj tehnic se numește „exploatare în orb“. Adică, este foarte probabil ca unii dintre cei menționați să beneficieze de circumstanța „naivității“ și să nu fi realizat că numele și acțiunile lor sunt folosite şi manipulate în interesul susținerii regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Deşi în unele cazuri serviciile aduse Securităţii şi regimului comunist sunt notorii, iar lectura numelor nu va constitui probabil o mare surpriză, despre mulţi dintre ceilalţi nu există suficiente date (cel puţin deocamdată) pentru a afirma cu certitudine care a fost natura relaţiei lor cu spionajul comunist şi care au fost limitele acesteia. Cu siguranţă, cercetări ulterioare vor elucida şi aceste aspecte, lista de faţă neconstituind, în niciun caz, o sentinţă sau o acuzaţie în sine, ci un început al unor investigaţii pe care eu le consider utile pentru elucidarea trecutului recent. Astfel, precizez că documentul de față nu poate și nici nu este menit să răspundă tuturor întrebărilor pe care le va ridica. Dar sunt câteva răspunsuri pe care le putem afla din lectura lui.
Citeşte textul integral pe Revista22.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank