Litera ”Z”, simbolul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, dar și panglica „Sfântul Gheorghe” – interzise în Republica Moldova
Simbolurile agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei „V”, „Z”, precum și panglica „Sfântul Gheorghe”, vor fi interzise în R. Moldova, conform unui amendament la Codul Contravențional votat joi de Parlamentul Moldovei, potrivit Radio Chișinău.
Potrivit deputaților din cadrul majorității parlamentare, în Rep. Moldova sunt interzise simbolurile și atributele care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității. Persoanele care le răspândesc, inclusiv în mediul online, vor fi amendate.
Astfel, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18.000 de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii