G4Media.ro

Literele de pe Tâmpa vor fi iluminate în culorile Ucrainei, în semn…

Sursa foto: Facebook / Allen Coliban

Literele de pe Tâmpa vor fi iluminate în culorile Ucrainei, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, la un an de la invazia rusă / În Brașov sunt cazați acum aproximativ 3.700 de cetățeni ucraineni

Brașovul va ilumina din nou literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei în culorile albastru-galben, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, anunță Brașov.net. Totodată, la Centrul pentru refugiați de la CATTIA se desfășoară astăzi un work-shop de creație artistică pentru cetățenii ucraineni, care să atragă atenția asupra efectelor războiului.

Tot astăzi, comunitatea ucraineană din Brașov se va aduna la ora 16.00 în fața clădirii Prefecturii, apoi va mărșălui pe strada Republicii până Piața Sfatului, unde participanții vor aprinde lumânări și vor onora memoria soldaților căzuți, cu un minut de reculegere.

Printre primele comunități care s-au implicat în sprijinirea poporului ucrainean este cea a Brașovului, care a reușit, într-un timp scurt, să devină unul dintre modelele de bună practică pentru modul în care s-a organizat pentru a face față valului de refugiați de la deschiderea, la mai puțin de două săptămâni de la începerea conflictului, a centrului pentru refugiați de la CATTIA, care a primit apoi recunoașterea UNICEF și a Guvernului Japoniei ca „Punct Albastru“ (Blue Dot), la deschiderea unor grupe de grădiniță sau școală sau oferte pentru locuri de muncă pentru refugiați.

La aceasta se adaugă peste 1.000 de voluntari implicați, organizații neguvernamentale și companii din Brașov, zeci de tone de ajutoare trimise în centrele de refugiați de la graniță sau în localități din Ucraina, și mii ore de asistență pentru cetățenii din Ucraina, directă sau prin intermediul call-center-ului deschis de primărie.

De la începutul conflictului, peste 15.000 de cetățeni ucraineni au trecut prin centrul de la Brașov. În prezent, în Brașov sunt cazați aproximativ 3.700 de cetățeni ucraineni.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...