Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Cele mai aglomerate staţiuni au fost Mamaia, Costineşti şi Vama Veche. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touroperatorul.Litoralulromanesc.ro. Gradul mediu de ocupare al unităţilor hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 de hoteluri, a depăşit procentul de 50%, transmite News.ro.
”Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere”, relevă datele centralizate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanţe.
Gradul mediu de ocupare al unităţilor hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 de hoteluri, a depăşit procentul de 50%.
Bilanţul la finalul vacanţei arată că staţiunile Mamaia, Costineşti şi Vama Veche au fost cele mai populare, acest lucru fiind influenţat şi de faptul că în aceste destinaţii au fost organizate evenimente diverse, de la concerte la festivaluri culinare. În plus, Neptun se numără anul acesta printre preferinţele turiştilor care şi-au făcut vacanţele pe litoral datorită faptului că multe unităţi de cazare care se deschideau mai târziu au decis să se alinieze la trendul general şi să inaugureze sezonul estival chiar pe data de 1 Mai.
Cele mai căutate hoteluri au fost cele de 3 stele, urmate de cele din categoria de 4 stele, mare succes având mai ales unităţile dotate cu centre spa. Datele centralizate de turoperator mai arată că valoarea medie a sejurului a fost 1.106 lei/camera dublă. Pentru 1 Mai, tarifele au pornit de la 103 lei/noapte/cazare în cameră dublă, iar pentru Paşte ofertele au fost de la 101 lei/noapte/camera dublă.
„În ceea ce priveşte durata sejurului, turiştii au petrecut în medie 4,2 nopţi pe litoral, ceea ce arată că mulţi au unit ziua liberă de 1 Mai cu cele acordate cu ocazia Paştelui pentru a-şi prelungi vacanţa. Aşa cum ne aşteptam, apropierea dintre cele două sărbători a avut un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Datorită specificului diferit al celor două sărbători de la începutul lunii mai, pe litoral au ajuns două categorii principale de turişti: tinerii, care au optat în special pentru distracţie în cluburi şi la festivalurile de muzică, şi familiile cu copii, care s-au relaxat în hoteluri sau pe plajă şi au participat la evenimentele publice organizate de autorităţi.
După această vacanţă care dă startul sezonului estival 2024, hotelierii de pe litoral lansează o nouă ediţie a programului Litoralul pentru Toţi, prin care turiştii pot merge la mare cu preţuri pornind de la 69 lei/noapte/camera dublă.
Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.
Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank