G4Media.ro

Lituania îl declară persona non grata pe patriarhul rus Kirill / Decizia…

Sursa foto: Kremlin.ru

Lituania îl declară persona non grata pe patriarhul rus Kirill / Decizia este rezultatul declaraţiilor lui Kirill de susţinere a agresiunii ruse împotriva Ucrainei

Guvernul lituanian l-a introdus miercuri pe lista persoanelor ce au interdicţie de intrare în Lituania pe patriarhul rus Kirill, în urma declaraţiilor de sprijin ale acestuia faţă de agresiunea Rusiei contra Ucrainei, relatează Agerpres, conform EFE.

Comisia Europeană a cerut cu două luni în urmă includerea patriarhului rus în rândul oficialilor ruşi vizaţi de sancţiunile UE, dar propunerea nu a întrunit unanimitatea necesară în Consiliul UE întrucât Ungaria s-a opus.

Dar chiar şi fără o decizie a UE guvernul de la Vilnius a hotărât această măsură din proprie iniţiativă. ”Este vorba despre sancţiuni naţionale care pot fi aplicate fără să existe o decizie europeană”, a declarat viceministrul lituanian de externe Mantas Adomenas.

Decizia este rezultatul declaraţiilor lui Kirill de susţinere a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, precum şi al comentariilor sale conform cărora guvernul lituanian incită la ură împotriva ucrainenilor, a mai motivat oficialul lituanian.

Patriarhul rus a descris agresiunea rusă drept un război contra ”forţelor răului” care ”luptă împotriva unităţii” dintre Ucraina şi Rusia şi a elogiat valorile tradiţionale ruse ce rezistă în faţa unui Occident ”decadent”, menţionând în special paradele gay, a căror organizare Kirill a descris-o drept un fel de ”test de loialitate” pe care statele occidentale îl impun celor care vor să facă parte din clubul lor.

Ca urmare a războiului din Ucraina, dieceza din Vilnius a Bisericii Ortodoxe a Lituaniei a trimis Bisericii Ortodoxe a Rusiei o solicitare pentru a obţine statutul de biserică autocefală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. La fel este și Marele Alb. Plin de corupție și lucrează pentru Rusia din umbră. Când îl aruncăm la gunoi?